transportatori
Razie de amploare în această dimineață pe bulevardele din Capitală. În vizorul polițiștilor au fost transportatorii de persoane și mărfuri. Nu au scăpat de controale nici șoferii care și-au modificat mașinile după bunul plac și astfel au curs sancțiunile.
Taximetriștii acuză încălcarea legii privind taximetria și pregătesc proteste la Primăria Municipiului Bucureşti
Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) vor depune o plângere împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), invocând faptul că, prin încălcarea legislaţiei privind taximetria, se face "mai mult loc pe piaţă firmelor de ride-sharing".
Vineri, protest al transportatorilor pe mai multe drumuri importante din țară, între orele 14.00 și 17.00. Mașinile de mare tonaj vor circula cu viteză redusă
Transportatorii de marfă protestează mâine. Mai multe asociații patronale au anunțat că TIR-urile vor circula cu viteză redusă între orele 14.00 și 17.00, pe mai multe drumuri importante din țară. Transportatorii se plâng de controalele fiscale legate de diurnele șoferilor. Pentru că acestea sunt reîncadrate ca venituri de natură salarială și impozitate mai mult, patronii spun că le cresc costurile, scad veniturile șoferilor, iar în final se va ajunge la falimente.
COTAR: Guvernul ignoră total problemele transportatorilor. Firmele de transport nu sunt deloc sprijinite în strategia PNRR, sunt din ce în ce mai împovărate de taxe
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţin că firmele de transport nu sunt sprijinite, sunt din ce în ce mai împovărate de taxe în strategia descrisă de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în timp ce maşinile electrice vor primi bani, cu scopul declarat al sprijinirii economiei verzi.
Transportatorii cer parcări mai sigure în Europa. Șoferii de români de TIR au ajuns să se teamă că pot fi jefuiți sau chiar uciși când se odihnesc. Mărturii în exclusivitate
Moartea violenta a unui șofer român de TIR, ucis într-o parcare din Franța în urmă cu două săptămâni, a provocat un val de indignare în toată Europa. Peste 18.000 de persoane au semnat o petiție prin care cer autorităților măsuri de protecție pentru transportatori. Reprezentații Comisiei Europene pregătesc standarde comune de siguranță pentru parcări. Reprezentații șoferilor susțin însă că pentru a preveni atacurile hoților și ale migranților e necesară și o implicare mai mare a Poliției.
UPDATE Protest al transportatorilor, exasperați din cauza intrării în reparații a podului de la Azuga. Zeci de șoferi de TIR au plecat dimineață dinspre Braşov spre Ploieşti, circulând cu 20 de kilometri la oră
Proteste de amploare pe DN 1A, între Brașov-Cheia-Ploiești. Zeci de camioane s-au pus în mişcare vineri dimineață, în coloană de-a lungul şoselei, protestând astfel faţă de problemele care vor apărea odată cu începerea lucrărilor de reparaţii la podul de la Azuga.
Transportatorii rutieri din România pot recupera taxa de drum din Germania până pe 4 decembrie
Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania mai au termen până în data de 4 decembrie pentru a se înregistra în vederea rambursării unei părți din taxele achitate în perioada 2017 – 2020.
Controale în toată țara: Sunt verificaţi cei care fac transport de călători pentru a vedea dacă sunt respectate normele de protecţie
Acţiune de amploare în toată ţara a poliţiştilor de la rutieră. Sunt verificaţi cei care fac transport de călători pentru a vedea dacă sunt respectate normele de protecţie. Cei găsiţi în neregulă au fost amendaţi, chiar dacă unii s-au revoltat împotriva sancţiunilor.
Asiguratorii auto au fost reclamați la ASF în semestrul doi de peste 10.000 de ori. Aceștia spun că cifrele nu sunt relevante
Val de petiții și plângeri pe piața asigurărilor. Reprezentații transportatorilor, dar și ai unor service-uri spun că, deși în perioada pandemiei numărul accidentelor a scăzut cu peste 70%, numărul dosarelor de la ASF a rămas mare.

