transportatori
Polițiștii din Galați au depistat, din nou, în trafic două autoutilitare care transportau persoane fără să aibă autorizație. Într-una dintre mașini erau 40 de persoane, iar în cealaltă șapte.
Primele curse de autocar în afara țării, din 1 iunie. În prima fază, vor avea doar jumătate din numărul de scaune ocupate
Transportatorii se pregătesc să reia cursele internaţionale de la 1 iunie. Însă, într-o primă fază, vor merge cu autocarele pe jumătate goale şi doar cu persoane care au contract de muncă sau drept de rezidenţă în străinătate. Autocarele cu turişti vor pleca spre Grecia abia după 15 iunie.
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: Lucrăm la unele linii de orientare pentru repornirea turismului în Uniunea Europeană
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat, marţi, în cadrul unui dialog online cu cetăţenii UE, că lucrează, alături de alţi colegi din executivul comunitar, la o serie de linii de orientare pentru repornirea turismului în acest sezon, întrucât este mai bine să existe o abordare armonizată în domeniu în loc ca fiecare stat să ia propriile măsuri care ar putea crea confuzie în rândul cetăţenilor.
EXCLUSIV Infernul transportatorilor români care muncesc în spațiul comunitar: Am găsit un magazin la 5 km distanță, am fost nevoiți să mergem pe jos pentru a ne procura pâine
Șoferii români care aprovizionează spitalele și magazinele din spațiul comunitar sunt revoltați de condițiile pe care le au de suportat. Pe langă riscul la care se expun când tranzitează zonele roşii, mulți îndură foamea sau stau cu zilele fără să se spele din cauză că în parcările special amenajate nu mai au apă caldă, iar accesul la duşuri și toalete a fost restricționat. Urmăriți imagini și mărturii în exclusivitate pentru Știrile TVR.
Transportatorii refuză să mai plece în curse externe din cauza unei prevederi legale
Importurile de alimente și alte produse riscă să fie date peste cap chiar în timpul stării de urgență. Este avertismentul patronilor firmelor de transport care reclamă că șoferii ezită să mai plece în curse, în afara țării. Motivul nu este teama de coronavirus, ci o prevedere legală care le obligă familiile să stea în izolare 14 zile, dar lor le dă dreptul să plece pe traseu mai devreme. Premierul Ludovic Orban a anunță că Guvernul va veni cu clarificări.
transportatori
Șoferii de camioane care aduc alimente din Europa vor să fie excluși de la măsurile de izolare și carantinare, dacă nu prezintă simptome. Transportatorii s-au întâlnit cu premierul Ludovic Orban și i-au cerut modificarea ordonanței militare numărul 4.
Adina Vălean pentru TVR: Controlul la graniţe să fie doar de 15 minute, incluzând verificarea documentelor, verificarea temperaturii şoferului
Comisia Europeană caută soluţii pentru deblocarea situaţiei din punctele de frontieră, astfel încât şoferii să nu mai aștepte ore în șir până când sunt verificați. Comisarul European pentru Transport Adina Vălean a cerut culoare verzi pentru tranzit și ca autoritățile din fiecare țară să evite dublul control. În plus, oficialul european a făcut apel la reprezentanţii statelor UE să se gândească în aceste momente că este importantă aprovizionarea cetăţenilor cu medicamente, iar vieţile celor afectaţi de coronavirus depind de unele aparate care se fabrică pe teritoriul blocului comunitar.
Cinci culoare de tranzit pentru transportul mărfurilor, pe teritoriul României
Transportatorii de mărfuri vor avea la dispoziţie pe teritoriul României cinci culoare de tranzit, au anunţat, luni seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne, citate de Agerpres.
Protest al transportatorilor în Piața Victoriei. Șoferii de taxi se opun reglementării platformelor de ride-sharing
După ce au cerut și au primit posibilitatea ca șoferii de UBER și Taxify să fie amendați de la prima abatere, taximetriștii au blocat din nou Capitala. Circa 2000 de taximetrişti au protestat în Piaţa Victoriei faţă de ceea ce ei consideră a fi concurenţă neloială din partea şoferilor care folosesc platforme de ridesharing. Şoferii veniţi din toata ţara se opun intenţiei guvernului de a emite o nouă ordonanţă de urgenţă care să reglementeze activitatea UBER.

