transportatori
Fostul şi actualul ministru de la Transporturi se războiesc pe tema licenţelor interne pentru transport. Lucian Şova, care vara trecută a încercat să spargă monopolul deţinut de 15 ani de firmele de profil locale, îl acuză pe Răzvan Cuc de non-combat. 'Noi reprezentăm interesele statului', se apără actualul ministru.
Protestul taximetriștilor din Capitală s-a încheiat. Managerii companiilor de taxi au primit promisiuni din partea Guvernului
Centrul Capitalei a fost blocat, miercuri, de protestul taximetriștilor, care s-a încheiat în jurul orei 12.30. Ei sunt nemulțumiți că șoferii care folosesc aplicații online, nu plătesc aceleași taxe și nu au aceleași obligații. Este vorba în special de Uber, Bla Bla Car, Clever Go și Taxify. Managerii companiilor de taxi susțin că au primit promisiuni din partea Guvernului că va modifica legea taximetriei, astfel încât șoferii care fac transport de persoane dar nu au autorizație să fie amendați la fiecare cursă.
Transportatorii anunță proteste dacă autoritățile nu respectă legislația privind restituirea supraaccizei la motorină
Transportatorii rutieri români anunţă că vor declanşa proteste în linie cu cele din Bulgaria şi Franţa dacă autorităţile nu respectă legislaţia privind restituirea supraaccizei la motorină, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.
Transportatorii bucureșteni au amânat protestul anunțat pentru azi
Protestul anunțat pentru miercuri de transportatorii bucureșteni a fost amânat. Membrii COTAR intenționau să suspende toate cursele către și dinspre județul Ilfov, nemulțumiți că nu există o autoritate care să reglementeze transportul public de persoane pe aceste trasee.
Lucian Şova, despre protestul transportatorilor: “Atâta timp cât au o exclusivitate, n-au niciun motiv să fie fericiţi gândindu-se că poate să apară şi concurenţa”
Boicotul transportatorilor auto, o acţiune cu miză pentru firmele în domeniu, s-a încheiat fără niciun rezultat clar. După mai multe ore în care călătorii din 19 judeţe n-au avut cu ce să se deplaseze, transportatorii au anunţat că îşi suspendă acţiunea de protest. Chiar dacă rămân revoltaţi de noile criterii propuse de autorităţi pentru acordarea licențelor. Ministrul Transporturilor a fost invitat de urgenţă să dea explicaţii în faţa parlamentarilor din comisia de specialitate.
Un nou protest al transportatorilor în București. Restricții de circulație miercuri și joi
Transportatorii ies în stradă pentru a doua săptămână la rând. Ei protestează în fata ministerului Transporturilor între orele 9.00-15.00, timp în care, pe mai multe străzi din zonă sunt restricții de circulație.
Scumpirea rovinietelor se va vedea la raft. Transportatorii vor plăti taxe de drum mai mari, aliniate la tarifele europene
Transportatorii vor plăti taxe de drum la nivel european, dar drumurile rămân tot românești. Rovinieta se va scumpi considerabil din toamnă, pentru camioanele și microbuzele până în 12 tone. De plătit, vom plăti însă cu toții. Și asta pentru că, indirect, la raft vor ajunge produse mai scumpe.
Transportatorii ameninţă cu scumpiri de până la 20% din martie, dacă Guvernul nu le restituie o parte din supraacciza la combustibili
Transportatorii spun că nu mai pot suporta pierderile care s-au acumulat în ultimele cinci luni de când motorina se tot scumpeşte. Costurile mai mari de transport vor genera scumpiri ale alimentelor şi altor produse de consum, mai ales că se cumulează cu majorarea preţului la gaze şi cu deprecierea leului.
Protest al taximetriștilor din București, care au cerut Guvernului interzicerea Uber
Curtea Europeană de Justiţie a decis: Uber este companie de transport și trebuie să respecte reglementările din fiecare țară. Decizia ar putea tranșa situațiile conflictuale din multe state europene, insclusiv din România. Astăzi, în București, taximetriștii au ieșit la protest cu mașinile, nemulțumiți că autoritățile nu iau măsuri împotriva serviciilor de transport oferite de platfomele digitale.

