Transalpina, șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din țara noastră, apreciată de turiști pentru peisajele spectaculoase și produsele tradiționale

Speranțe! Asta aveam și anul acesta în materie de infrastructură. Dacă vremea ține cu noi, șoferii ar putea circula pe încă 30 de kilometri noi de autostradă și 40 de kilometri de drum expres. Reprezentanții Asociațiilor de profil sunt convinși însă că lucrările pe aceste tronsoane vor continua și după ce vor fi deschise circulației.

Distracție la înălțime. S-a deschis Parc Aventura Rânca

S-a dat startul distracției la înălțime. A fost deschis parcul de distracții din stațiunea Rânca, spre bucuria celor care abia așteptau să încerce un traseu suspendat și pe platforme mișcătoare. Cei care nu au căutat adrenalină au luat-o la pas Transalpina. Șoseaua nu a fost încă deschisă traficului, dar oferă peisaje spectaculoase celor dornici de o plimbare în aer liber.

Peisaj de iarnă veritabilă pe Transalpina

Unul dintre cele mai frumoase drumuri din Europa, Transalpina s-a închis deja. Nici nu-i de mirare, pentru că în zona este iarnă în toată regula. La peste două mii de metri altitudine zăpadă face din peisaj unul de poveste. Câțiva turiști au avut norocul să admire totul.

Decor de iarnă pe Transalpina: A nins în octombrie

A nins toată noaptea pe DN 67 C – Transalpina, în județul Gorj, iar stratul așezat sâmbătă dimineața a creat un adevărat decor de iarnă, deși în calendar e abia jumătatea lunii octombrie.

Ultima Oră

Cele mai citite