Un avion radar pentru siguranța summitului de la Sibiu. NATO a trimis un avion AWACS să supravegheze spațiul aerian al României

Măsurile de securitate pentru Summitul de la Sibiu au fost draconice. Spațiul aerian din zona în care au fost liderii europeni a fost controlat de avioane, elicoptere și drone ale structurilor de forță. Piesa de rezistență a fost însă avionul radar trimis special de NATO. Aparatul AWACS venit de la o bază din Germania poate supraveghea spațiul aerian pe o rază de 400 de km.

Peste 800 de jurnaliști străini au transmis Summitul de la Sibiu

Summitul de la Sibiu a fost mediatizat la nivel mondial. La asta au contribuit cei peste 800 de jurnaliști veniți din toata lumea. CNN, BBC, EuroNews, France 24, sunt doar câteva din instituțiile de presă care și-au trimis echipe de jurnaliști în România. Televiziunea Română, producător al evenimentului, a transmis imagini pentru toate televiziunile din lume.

Declarații istorice la Sibiu. Iohannis: Am avut un summit al unităţii. Tusk: M-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dvs. Juncker: Consiliul European a arătat o unitate solidă

Sibiul a fost azi capitala politică a Uniunii Europene, pentru că aici s-au reunit şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. La finalul summitului, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o conferință de presă comună cu președintele Consiliului European, Donald Tusk și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Liderii europeni au adoptat Declarația de la Sibiu

Declarația conține 10 puncte, 10 promisiuni față de cetățenii europeni. În primul rând, se vorbește de apărare comună, dar în același timp, liderii europeni se angajează să protejeze „modul de viață european, democrația și statul de drept”, dar și "viitorul următoarelor generații de europeni".

Ultima Oră

Cele mai citite