Taxa de solidaritate, noul hop în coaliție. În viziunea PSD, taxa de până la 1% din cifra de afaceri a marilor companii e "o contribuție pentru educație și sănătate"

Modificarea Codului fiscal e din nou motiv de discordie în coaliție. PSD insistă cu introducerea unei taxe de solidaritate aplicată companiilor mari. PNL respinge total ideea, iar UDMR se poziționează între cele două strategii ale partenerilor de coaliție: susține o astfel de măsură fiscală, dar este rezervată în privința introducerii ei. Partidele din coaliție au încă multe puncte asupra cărora nu cad de acord în privința modificării Codului fiscal. Următoarea ședință a coaliției ar trebui să tranșeze divergențele.

Foaia de parcurs pentru aderarea României la OCDE a fost aprobată oficial. Premierul Nicolae Ciucă: România aşteaptă cu nerăbdare să se implice alături de membrii OCDE în procesul de aderare

Guvernul salută adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE de vineri, 10 iunie. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, un mesaj de mulţumire membrilor OCDE.

Șapte contracte PNRR în valoare de peste 92 de milioane de lei au fost semnate astăzi la Guvern. Banii sunt pentru renovarea unor școli și primării

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat astăzi la semnarea primelor contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, selectate în cadrul apelului de proiecte ”Valul Renovării”. Este vorba despre șapte contracte de finanțare încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare de peste 92 milioane de lei. Acestea vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizare termică a unor sedii administrative.

Ultima Oră

Cele mai citite