franta energie

Criza energetică generată de războiul din Ucraina și problemele legate de livrările de gaze din Rusia au condus Franța la un plan de sobrietate energetică, pentru următoarele luni. La Paris și în multe alte orașe, clădirile publice, monumentele sau muzeele nu mai sunt luminate pe timpul nopții. Este una dintre măsurile luate pentru reducerea facturilor.
Cultivatorii de andive din Franța, la un pas de dezastru economic din cauza facturilor la energie
În Franţa, mulţi fermieri sunt la un pas de colaps. Criza este ilustrată cel mai bine cu exemplul cultivatorilor de andive. Întregul proces - de la cultivare şi până la stocare - necesită un consum ridicat de energie, iar alternative de reducere a consumului nu există. Creşterea facturilor pune serioase probleme de supravieţuire. Franța este cel mai mare producător de andive din lume.
Franța solicită Comisiei Europene să introducă hidrogenul produs în centralele nucleare în strategia Uniunii privind tranziția energetică. Parisul vrea să repornească rapid instalațiile nucleare aflate acum în reparații
Franţa încearcă să îl convingă pe comisarul european pentru Energie să includă energia nucleară pe lista verde. Informația a fost dezvăluită de site-ul Euractiv Franța și vine pe fondul măsurilor luate de guvernul de la Paris pentru scăderea facturilor la energie. Franţa are de gând să reporneasca aproape jumătate din reactoarele sale nucleare, aflate acum în revizie.

Franța pregătește un nou plafon al prețului energiei electrice pentru 2023. Măsura va fi stabilită împreună cu ministrul Economiei şi cu prim-ministrul
Ministrul Tranziţiei Energetice din Franţa, Agnes Pannier-Runacher, a anunţat duminică faptul că Executivul lucrează la un nou plafon pentru creşterea preţului electricităţii pentru toţi consumatorii, în 2023, dar nu a dat indicii despre noul prag, relatează agenţia EFE.