Preşedintele Klaus Iohannis poate să rezolve criza politică astăzi, având toate instrumentele la dispoziţie în acest sens şi obligaţia constituţională să se implice, a declarat, miercuri, liderul PNL, Ludovic Orban.
Cu o coaliţie în pragul destrămării și un Guvern amenințat cu demiterea, în PNL se deschide încă un front. Ludovic Orban l-a făcut direct responsabil pe președintele țării de criza în care se află partidul liberal, în prag de congres. Și urmează o săptămână în care se va încerca din nou dezbaterea și votarea moțiunii, cu implicații directe pentru șansele celor doi contracandidați la șefia PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat sâmbătă solidar cu poporul american, la 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, reafirmându-şi hotărârea de a combate terorismul. La rândul său, premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul american, la 20 de ani de la tragedia care a schimbat lumea.
Cei 42 de prefecţi şi subprefecţi USR PLUS demişi joi transmit într-o scrisoare comună că eliberarea lor din funcţie fără o analiză a performanţei arată că premierul nu ia în serios actul guvernării.
Guvernul urmează să se reunească în şedinţă astăzi pentru a discuta mai multe acte normative din domeniul învăţământului, inclusiv despre implementarea programului "România Educată". Şedinţa a fost anunţată ieri atât de premierul Florin Cîţu, cât şi de ministrul Sorin Cîmpeanu. Ședința va avea loc de la ora 18.30.
Premierul Florin Cîţu a declarat joi că va cere demisia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului dacă decizia Curţii Constituţionale la sesizarea pe care a făcut-o cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Executiv va fi favorabilă.
Guvernul a decis la începutul ședinței de astăzi demiterea prefecților și subprefecților USR-PLUS. Premierul Florin Cîțu a precizat că atribuțiile prefecților demiși vor fi preluate de subprefecți, iar în cursul zilei de astăzi secretarii de stat încă nedemiși vor fi eliberați din funcție. Premierul a demis, miercuri seară, secretarii de stat ai USR-PLUS. Deciziile au fost publicate imediat în Monitorul Oficial.
Biroul Politic Naţional al PNL a fost convocat din nou joi, la ora 09.00, prin videoconferinţă. BPN al PNL a fost anunțat miercuri seara de liberalii din echipa premierului Florin Cîţu. La ședința de astăzi a fost nuanțată decizia luată miercuri de a-i sancționa pe parlamentarii formațiunii care participă la demersurile privind moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că singura soluţie pentru depăşirea crizei politice şi guvernamentale pe care o traversează România este refacerea coaliţiei de guvernare formate după alegerile parlamentare. El a precizat că un guvern minoritar nu poate face cu adevărat reformă şi nu-şi poate duce la îndeplinire programul, subliniind că pentru aceste lucruri este nevoie de o majoritate parlamentară, iar fără USR-PLUS nu există o majoritate parlamentară "decentă".