Nicușor Dan: Ar fi bine să avem un guvern până marți. Din declarații se preconiza soluția unui guvern minoritar, susținut de o majoritate parlamentară
Președintele Nicușor Dan a declarat joi seara că ar fi bine să avem un guvern până marți, când începe vacanța parlamentară. Șeful statului a mai spus că, din declarațiile politice făcute de liderii partidelor, se preconiza soluția unui guvern minoritar, susținut de o majoritate parlamentară.
Președintele Nicușor Dan a susținut o conferință de presă în Polonia, după ce a participat la summitul liderilor țărilor din flancul estic al NATO și înainte de întoarcerea în țară. Președintele și-a scurtat vizita în Polonia și se întoarce mai devreme în țară, unde vineri a afirmat că îi așteaptă pe liderii partidelor parlamentare cu soluțiile lor pentru ieșirea din criza politică.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că a discutat cu unii lideri politici despre susţinerea guvernelor Tomac şi Veştea şi că a avut “aşteptări rezonabile” că propunerile respective vor întruni susţinerea majorităţii parlamentare.
El a menţionat însă că susţinerea respectivă nu s-a materializat deoarece liderii respectivi şi-au schimbat opinia între timp.
Declarații Nicușor Dan despre situația politică și răspunsuri la întrebările jurnaliștilor:
- Despre acuzația că este parte a sistemului creat în România din rămășițele PCR și ale Securității. Cât de mult a simțit influența sistemului: Nu poți să te lupți cu sistemul când ești șeful sistemului. Întrebarea este cum să reformezi sistemul fără să duci țara în anarhie. Între un câine care latră și unul care mușcă, eu îl prefer pe cel care mușcă. Eu întotdeauna voi fi în poziția de a fi instrumentul pentru a reforma sistemul.
- Despre discuțiile de la Vila Lac, dacă are informații despre ce au discutat partidele: Pentru România este important să avem un guvern cât mai repede, până marți, când intră Parlamentul în vacanță.
- Despre cum se vor derula discuțiile cu partidele, în condițiile date: În consultarea publică pe care am avut-o, am avut niște declarații politice
- dacă punem cap la cap acele declarații, rezultă cel puțin o soluție
- Am văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție
- Eu aștept ca partidele să vină la mine cu majoritate
- Cred că suntem oameni serioși, din declarații se preconiza soluția unui guvern minoritar, susținut de o majoritate parlamentară
- Când l-am desemnat pe Eugen Tomac am avut asteptarea că va fi o majoritate
- Când l-am desemnat pe domnul Veștea, am avut o așteptarea rezonabilă, că acest guvern va trece
- În ambele cazuri, așteptarea nu s-a materializat, pentru că liderii și-au schimbat opinia
- În toate discuțiile pe care le-am avut, am militat pentru o majoritate care să susțină un guvern minoritar, dar pro-occidentală
- Am încercat să ajut acest proces de două ori, nu a ieșit
- Acum, democratic, partidele, să vină cu majorități
- Întrebat despre rotativă guvernamentală: Ca să ajungem la rotativă, la etapa a doua, trebuie să ajungem la etapa întâi
- Eu le cer să spună care e majoritatea în iulie 2026
- Întrebat dacă a greșit în acest proces: Toată lumea greșește. Nu vreau să spun lucruri care să inflameze și mai mult
- Despre implicarea în PNL și posibila suspendare: Suspendarea e o chestiune foarte serioasă, nu e cazul să o trivializăm
- Varianta alegerilor anticipate: Ar fi o soluție extrem de nefericită, nu ne permitem câteva luni de incertitudine
- Dacă a fost anunțat că Veștea merge să negocieze cu AUR: Nu. Domnul Veștea a primit un mandat si mai departe a fosta sarcina domniei sale. Ar fi fost dincolo de atributul meu constituțional să intervin.
- Când s-a transformat din președinte mediator în președinte jucător, desemnându-l pe Veștea fără consultarea PNL: După câteva săptămâni de blocaj, am ales o soluție care părea că va rezolva criza
- Dacă e președinte jucător: Nu, sunt un președinte cu mandat
- Dacă face o desemnare peste capul partidelor: responsabilitatea este acum la partide, ar trebui să îi întrebați care e soluția de majoritate. Aștept partidele, așa cum s-au angajat, să vină cu o propunere de majoritatea negociată, cu un acord
- Despre sprijinul României pentru SUA, reacție Iran: Lucrurile sunt foarte clare, a fost o hotărâre a Parlamentului care e permis staționarea unor nave de reîncărcare, asta nu face România stat cobeligerant
- Închiderea Consulatului de la Sankt Petersburg: După incidentul cu drona, noi am închis Consulatul rus de la Constanța, și am expulzat consulul. Ceea cea fost o măsură proporțională a României. În mod diplomatic, această reciprocitate a măsurilor se întâmplă întotdeauna.
- Despre listele negre din justiție: A existat o aversiune socială față de magistrați. Am spus dinainte că nu e normal. E legitim ca CSM să îi apere pe magistrați. Nu e legitim ca CSM să escaladeze. Să indici nume și prenume, persoane fizice și juridice, asta nu e deloc corect.
Șansele pentru un guvern sunt scăzute în acest moment, deoarece partidele pro-occidentale nu se înțeleg și pun condiții de neacceptat și de o parte și de cealaltă. Președintele Nicușor Dan le-a cerut să vina vineri cu concluziile.
Dacă discuțiile se prelungesc și săptămâna viitoare, după ce parlamentul intră în vacanță, aleșii vor fi chemați în sesiune extraordinară pentru învestirea viitorului executiv.
Nicuşor Dan spune că unii lideri şi-au schimbat opinia în ce priveşte susţinerea guvernelor Tomac şi Veştea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că a discutat cu unii lideri politici despre susţinerea guvernelor Tomac şi Veştea şi că a avut aşteptări ‘rezonabile’ că propunerile respective vor întruni susţinerea majorităţii parlamentare.
El a menţionat însă că susţinerea respectivă nu s-a materializat deoarece liderii respectivi şi-au schimbat opinia între timp.
Afirmaţiile au venit după ce Nicuşor Dan a fost întrebat dacă sunt adevărate declaraţiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, potrivit căruia preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar fi minţit în ce priveşte susţinerea Guvernului Tomac.
“Nu o să vă răspund la această întrebare, dar o să vă spun că în momentul în care l-am desemnat pe Eugen Tomac am avut aşteptarea rezonabilă că o să fie o majoritate pentru această nominalizare, că altfel nu aş fi făcut-o. De asemenea, când l-am desemnat pe domnul Veştea, am avut o aşteptare rezonabilă că acest guvern va trece. Şi într-un caz, şi în altul, aşteptarea mea rezonabilă, care s-a bazat pe nişte discuţii cu nişte lideri, nu s-a materializat, pentru că nişte lideri şi-au schimbat opinia între timp“, a spus preşedintele.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut, pe 18 iunie, că liderul PNL, Ilie Bolojan, l-ar fi minţit pe şeful statului, Nicuşor Dan, că acceptă un guvern tehnocrat şi de aceea s-a ajuns la situaţia actuală.
“În momentul în care eşti preşedinte al unui partid şi-l minţi pe preşedintele României, îmi asum ceea ce spun, că intri într-un guvern tehnocrat, da, intri într-un guvern tehnocrat şi faci parte dintr-o majoritate, dar după trei zile vii şi spui, şi mă refer la Bolojan, da, intru în acest guvern, dar să nu fie apropiaţi ai PSD, după alte trei zile vii şi spui domnule, intrăm şi dăm votul, dar să nu fie secretari de stat şi prefecţi şi, între timp, toată lumea fiind de acord cu treaba asta, te duci la partid şi faci şedinţă şi spui că nu vei vota acel guvern fiindcă nu-i politic. Asta ştiu eu, că am participat la discuţii”, a afirmat Grindeanu, după şedinţa grupurilor parlamentare ale PSD.

