În ciuda faptului că Jose Mourinho nu a dorit să vorbească despre viitorul său ca antrenor decât după încheierea campionatului din Portugalia, pe măsură ce ”scadența” se apropie de final, se înmulțesc și informațiile despre posibila sa întoarcere la clubul condus de Florentino Perez.
Real Madrid a inițiat discuții cu Jose Mourinho, anunță tabloidul britanic The Sun, care dezvăluie că ”The Special One” este deschis să revină la un club aflat în criză. Antrenorul portughez, în vârstă de 63 de ani, se află în prezent la cârma echipei Benfica și se ”pare că se simte bine la Lisabona”.
Clubul de fotbal Real Madrid a confirmat, vineri, luarea de măsuri disciplinare împotriva jucătorilor Federico Valverde și Aurelien Tchouameni, în urma unei anchete interne privind evenimentele recente în care au fost implicați cei doi jucători.
Situația din interiorul celui mai galonat club de fotbal din lume (considerat astfel cel puțin în materie de trofee Champions League câștigate) face în continuare înconjurul presei sportive de pe întreg mapamondul.
Potrivit publicației The Athletic, José Mourinho este candidatul preferat al președintelui Real Madrid, Florentino Pérez, pentru a prelua funcția de antrenor al echipei „Merengues” în sezonul viitor.
Creșterea bursieră, distribuirea generoasă a dividendelor și fondurile au catapultat averea companiilor familiale și a antreprenorilor, arată un top al celor mai puternice creșteri de mari averi în Spania, publicat de ziarul El Mundo.
Înfrângerea pe teren propriu de marți seară, în meciul tur al sferturilor de finală Champions League (1-2, cu Bayern Munchen) a dat naștere la numeroase reacții negative în jurul clubului madrilen.
E cutremur la Real Madrid. „Bale nu a vrut să se echipeze pentru meci!", dezvăluie Zidane, după ce galezul a absentat de la amicalul cu Bayern. „Negociem despărţirea de el", spune Zizou. Ziariştii din Spania şi Franţa vorbesc despre un schimb Bale-Neymar.