”Toate drumurile duc la Mourinho”. Haosul de la Real Madrid împinge clubul către un antrenor ”cu profil dur”
Real Madrid a inițiat discuții cu Jose Mourinho, anunță tabloidul britanic The Sun, care dezvăluie că ”The Special One” este deschis să revină la un club aflat în criză. Antrenorul portughez, în vârstă de 63 de ani, se află în prezent la cârma echipei Benfica și se ”pare că se simte bine la Lisabona”.
Super-agentul care intermediază afacerea
Însă Mourinho nu a închis ușa în fața unui al doilea mandat plin de emoții, în cazul în care președintele clubului Florentino Perez va decide să facă această mișcare cu aducerea sa la ”Los Blancos”. ”Discuțiile cu super-agentul Jorge Mendes sunt în curs, iar intențiile inițiale ale lui Mourinho au fost deja exprimate foarte clar conducerii”. Mourinho a pus 10 condiții, ca să revină Totuși, așa cum a dezvăluit TVRInfo.ro, lusitanul a pus nu mai puțin de 10 condiții pentru a reveni pe banca lui Real Madrid.
The Sun scrie că Perez analizează acum dacă să dea undă verde unei reuniuni senzaționale, pe măsură ce presiunea asupra actualului antrenor, Alvaro Arbeloa, crește. Fostul fundaș al echipei Liverpool a fost promovat la prima echipă în ianuarie, după plecarea lui Xabi Alonso.
Arbeloa a pierdut și el vestiarul
”Dar se așteaptă probabil ca el să plece la sfârșitul sezonului, în urma campaniei haotice a echipei Real Madrid. Sezonul echipei a degenerat într-o gravă criză internă, conflictele din vestiar și rezultatele slabe amenințând cu un nou an fără trofee”, adaugă ziarul britanic. Federico Valverde a fost dus la spital după o altercație la antrenament cu Aurelien Tchouameni – ambii jucători primind o sancțiune istorică, de 500.000 de euro fiecare.
Prea multe adunate
Antonio Rudiger ar fost, de asemenea, implicat într-o ceartă separată cu coechipierul său Alvaro Carreras. Kylian Mbappé a înscris multe goluri, dar a fost ținta multor critici, în timpul unui sezon de debut plin de turbulențe. Toate acestea l-au determinat pe Florentino Perez să ia în considerare posibilitatea de a-l readuce pe „The Special One”, care a antrenat Real Madrid între 2010 și 2013.
”Mou” va aduce autoritate în vestiare
Mourinho a câștigat LaLiga, Copa del Rey și Supercupa Spaniei în timpul primei sale perioade la cârma echipei, în timp ce se duela cu Barcelona lui Pep Guardiola. Se spune că antrenorul Benficăi se află în relații bune cu Perez, care va avea ultimul cuvânt de spus în privința viitorului antrenor al Madridului. ”Fostul antrenor al echipelor Chelsea, Manchester United și Tottenham ar aduce autoritate imediată într-un vestiar care a dat semne îngrijorătoare de divizare,” scriu jurnaliștii britanici.
Real așteaptă ca Barcelona să câștige matematic La Liga
La rândul lor, jurnaliștii spanioli pariază tot pe antrenorul portughez. ”Toate drumurile duc la Mourinho”, titrează ziarul Marca, publicația care a dezvăluit în exclusivitate bătaia dintre Valverde și Tchouameni, soldata cu internarea primului în spital și cu două amenzi istorice pentru cei doi jucători. Având rezultatele ca premisă principală, clubul va demara procesul de angajare a unui nou antrenor doar atunci când echipa nu va mai avea șanse matematice în La Liga. Ceva ce s-ar putea întâmpla chiar duminica aceasta dacă nu câștigă la Barcelona. Abia atunci se va concretiza munca din ultimele săptămâni, în care nu s-a intrat în detalii.
Mourinho a pus ”fundamentul succeselor înregistrate în anii de după plecarea sa”
Dar cea mai mare parte a muncii este deja făcută, iar la club se crede că alegerea finală va fi un proces rapid. Madridul nu obișnuiește să întârzie prea mult în acest tip de operațiuni pe o piață, cea a antrenorilor, mai „simplă” decât cea a jucătorilor. ”Pe lista antrenorilor, care s-a redus în ultimele săptămâni, mai figurează doar câteva nume. Primul dintre aceștia este José Mourinho, pe care îl leagă o relație de prietenie cu Florentino încă de pe vremea când portughezul a antrenat la Bernabéu. Președintele nu și-a ascuns niciodată admirația pentru antrenorul portughez, a cărui trecere pe la Real Madrid o consideră fundamentul succeselor înregistrate în anii de după plecarea sa”, mai scrie Marca.
Nevoia de ”mano duro”
Evenimentele din ultimele zile înclină balanța în favoarea unui profil dur precum cel al lui Mourinho, cu o vastă experiență în gestionarea situațiilor delicate de-a lungul îndelungatei sale cariere în elită, adaugă Marca.
”Contextul de tensiune maximă din cadrul lotului oferă argumente susținătorilor angajării antrenorului portughez, care are, de asemenea, avantajul cunoașterii interne a clubului”, dezvăluie jurnaliștii spanioli, care încheie cu următoarea concluzie: ”Așadar, în fața nerăbdării mass-media, clubul dă dovadă de prudență. Zilele următoare vor fi decisive, deoarece câștigarea titlului de către Barcelona pare doar o chestiune de timp chiar și pentru cei mai optimiști dintre cei de la Valdebebas. Nu s-a luat încă nicio decizie, dar intențiile sunt clare. Când sezonul va fi declarat nul, se va pune în mișcare mașinăria”.

