Trump: Armata analizează situația din Iran și luăm în considerare opțiuni foarte puternice

Președintele Statelor Unite a confirmat din nou în această dimineață că monitorizează protestele sângeroase din Iran și că evaluează opțiuni militare potențiale. Imagini cu zeci de trupuri neînsuflețite, victime ale represaliilor din Iran, circulă pe rețelele de socializare. Unul dintre clipuri, a cărui autenticitate a fost confirmată de jurnaliștii AFP, a fost geolocalizat la o morgă din sudul Teheranului.

CNN: Trump ia în calcul o posibilă intervenție militară în Iran

Președintele SUA, Donald Trump, ia în calcul mai multe opțiuni de intervenție militară în Iran, în urma protestelor soldate cu sute de victime, au declarat pentru CNN doi oficiali americani. Decizia ar veni în contextul amenințărilor lansate recent de liderul de la Casa Albă, potrivit cărora Statele Unite ar putea lovi regimul iranian dacă acesta continuă să folosească forță letală împotriva civililor.

Analiză: De ce planul SUA pentru petrolul Venezuelei scârțâie

Venezuela a devenit miza unui pariu geopolitic riscant. Washingtonul vorbește despre imperii energetice, în timp ce realitatea pieței globale spune o cu totul altă poveste. Între ambiție și cifre, planul lui Donald Trump începe să scârțâie chiar înainte de a porni. Maria Smarandache ne prezintă situaţia.

Ultima Oră

Cele mai citite