Eurostat: România rămâne țara cu cel mai mare deficit din UE. La polul opus, Cipru

 Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă similară fiind înregistrată inclusiv în România, ţara cu cel mai mare deficit din UE, arată datele publicate luni de Eurostat.

Marş în jurul Parlamentului. Hossu: Nu se poate transfera deficitul numai în sarcina lucrătorilor şi a pensionarilor

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) Cartel ALFA transmite un mesaj clar guvernanţilor, prin marşul care va avea loc luni în jurul Parlamentului, că este necesar un dialog şi că nu se poate transfera întreaga problemă a deficitului bugetar excesiv numai în sarcina lucrătorilor şi către pensionari, a declarat, luni, preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Parlamentarii dau luni votul pentru moțiunea de cenzură a opoziției. Este primul test pentru Coaliția de guvernare

Coaliţia susţine luni primul test de unitate. Parlamentarii vor da votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie, după ce guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa legislativului. Social-democrații dau deja semne de nemulţumire faţă de felul în care funcţionează Executivul, dar niciunul dintre ei nu a spus că va vota moţiunea pentru a răsturna Cabinetul.

Iohannis, Ciolacu și Ciucă au fost avertizați în 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată

Cei mai importanți oameni din statul român au aflat încă din vara anului trecut că ţara noastră s-ar putea confrunta cu un dezastru bugetar. Potrivit unor documente publicate de Europa Liberă ,fostul președintele Klaus Iohannis, fostul premier, Marcel Ciolacu și fostul președinte al Senatului, Nicolae Ciucă, au fost avertizați în 2024 , de reprezentanţii Ministerului de Finanţe, că România riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau ,urgent, măsuri de reducere a deficitului. Fostul Ministru al Finanţelor, Marcel Boloş,a trimis 6 documente celor trei înalţi demnitari ai statului român, care cuprind date privind analiza deficitului.

Economişti: Scopul Executivului de a colecta mai mulţi bani la buget va avea efect pe termen scurt

Scumpiri în lanţ: de la mâncare, la combustibil şi până la rate. Asta îi aşteaptă pe români de la 1 august, atunci când vor intra în vigoare noile măsuri fiscale. Economiştii avertizează că scopul Executivului de a colecta mai mulţi bani la buget va avea efect pe termen scurt. Menţinute, aceste măsuri vor scădea consumul, vor duce la concedieri în lanţ şi vor creşte evaziunea fiscală, iar încasările la vistieria statului se vor prăbuşi odată cu economia.

Musk îl atacă dur pe Trump și amenință Congresul: „Vor pierde alegerile, chiar dacă e ultimul lucru pe care-l fac”

Elon Musk lansează un nou atac exploziv în spațiul public, de această dată împotriva Congresului american și a președintelui Donald Trump. Miliardarul acuză ipocrizie și o „nebunie a cheltuielilor” în contextul susținerii de către Congres a noii legi fiscale propuse de administrația Trump, pe care o consideră „cea mai mare creștere a datoriei din istorie”.

Ultima Oră

Cele mai citite