Ministerul Sănătății propune patru variante pentru începerea anului școlar

Pentru noul an școlar, Ministerul Sănătății propune 4 variante de lucru. Potrivit unui document obţinut de Ştirile TVR, scenariul hibrid care implică și cursuri online şi normale, la școală, va putea fi aplicat în două moduri. Decizia va fi luată de școli împreună cu inspectoratele şi DSP-urile din fiecare judeţ. Mai sunt 2 scenarii, în extreme, unul cu toți elevii întorși în școli, altul, cu toți acasă, în online, așa cum s-a întâmplat în starea de urgență. Planurile arată bine, însă nu pot fi respectate în totalitate, spun părinții.

Ministrul Educației pregătește o ordonanță prin care profesorii nu vor mai putea refuza predarea online

Ministrul Educației vrea să se asigure că toți profesorii vor fi dispuși să predea online din toamnă, în cazul în care pandemia va ține elevii acasă în septembrie. Aşa că pregăteşte o modificare legislativă prin care aceştia să nu mai refuze predarea digitală, aşa cum s-a întâmplat în unele zone. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că în scenariul nedorit al începerii şcolii în sistem online, vor exista măsuri de sprijin pentru părinţi.

Florin Lixandru, expert în educație: La nivelul Capitalei, 75-80% dintre părinți au refuzat participarea copiilor la cursurile de pregătire pentru Examenele Naționale sau Bacalaureat

Se apropie momentul în care elevii din anii terminali se vor întoarce la scoală să se pregătească pentru examenele naționale. Însă, mulți părinți nu vor să-și trimită copiii la cursurile de pregătire, de teama că s-ar putea îmbolnăvi. Florin Lixandru, expert în educație și fost inspector general al Capitalei, a declarat vineri la TVR, că la nivelul Capitalei, 75-80% dintre părinți au refuzat participarea copiilor la cursuri.

Ultima Oră

Cele mai citite