conflict
Rada Supremă (parlamentul) Ucrainei a adoptat marţi o lege care interzice orice formă de apologie a imperialismului rus, precum şi folosirea simbolurilor sau atribuirea de denumiri geografice care consfinţesc dominaţia Moscovei asupra Ucrainei, transmite EFE.
Moscova ameninţă cu un ''răspuns corespunzător'', după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia va ''răspunde corespunzător'' dacă Marea Britanie va furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, în timp ce ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că rămân tot mai puţini paşi de făcut înaintea unei potenţiale "coliziuni nucleare" între Rusia şi Occident, aceste reacţii venind după ce un responsabil britanic a declarat că tancurile Challenger 2 care vor fi oferite Ucrainei vor fi dotate inclusiv cu muniţie cu uraniu sărăcit, relatează AFP şi Reuters.
Kremlin: Mandatul Curţii Penale Internaţionale împotriva lui Putin arată "ostilitatea clară" faţă de Rusia
Decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin este un semn al 'ostilităţii clare' ce există împotriva Rusiei şi a lui Putin personal, a indicat luni Kremlinul, transmite Reuters.
Autorităţile ucrainene din Mariupol denunţă vizita ''criminalului internaţional'' Vladimir Putin în oraşul-port. Autoritățile de la Kremlin: Vizita a fost una "spontană"
Autorităţile ucrainene din Mariupol, oraş-port aflat sub control rusesc din luna mai 2022, au denunţat duminică vizita preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care l-au calificat drept "criminal internaţional", informează AFP.
Rusia ameninţă că avioanele de luptă trimise Ucrainei vor fi distruse
Rusia a anunţat vineri că toate avioanele de luptă furnizate Ucrainei de statele occidentale vor fi distruse, după ce statele membre NATO Polonia şi Slovacia s-au angajat să trimită avioane de luptă MiG-29 Kievului, relatează Reuters.
Dmitri Medvedev, fostul președinte rus: Senatorul republican Lindsey Graham a spus că avioanele ruse trebuie doborâte.
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că americanii ''au luat-o razna'' şi a cerut să nu existe milă faţă de ei, comentând în acest fel incidentul de marţi cu o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre, transmite EFE.
Dmitri Medvedev, fostul președinte rus: Senatorul republican Lindsey Graham a spus că avioanele ruse trebuie doborâte. Uneori acest tip de oameni suferă accidente aviatice
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că americanii ''au luat-o razna'' şi a cerut să nu existe milă faţă de ei, comentând în acest fel incidentul de marţi cu o dronă americană MQ-9 şi două avioane de luptă ruseşti de tip Su-27 deasupra Mării Negre, transmite EFE.
Olaf Scholz: Este extrem de important să fie furnizate rapid muniţii Ucrainei
Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, a apreciat joi ca fiind "extrem de important" să fie furnizate "rapid" Ucrainei muniţiile de care ea are nevoie pentru a respinge invazia rusă, informează AFP.
The Insider | Rusia a reuşit să avanseze doar asupra a 0,39% din teritoriul Ucrainei, în decurs de o lună
Rusia a reuşit să-şi extindă controlul în Ucraina doar cu 0,39% din teritoriul acesteia în luna februarie, timp în care s-au dat cele mai crâncene lupte între cele două tabere, ambele înregistrând pierderi semnificative de vieţi omeneşti, relatează miercuri EFE.

