Cancerul nu mai este o sentinţă. Supravieţuitoare ale acestei maladii transmit acest mesaj, în pragul sărbătorilor, în special celor care abia au primit diagnosticul. Un psihic bun este la fel de important ca tratamentul pentru pacienţii cu cancer, iar medici din Bucureşti şi-au dorit să fie din nou alături de pacienţii lor şi au organizat o seară de terapie prin muzică, artă şi film.
Institutul Clinic Fundeni demarează screeningul pentru identificarea cancerului colorectal, potrivit unui comunicat al acestei instituţii transmis, miercuri, AGERPRES.
Astăzi, la #Brilliant, o cunoaștem pe Raluca van Staden, femeia care a inventat un dispozitiv revoluționar pentru depistarea cancerului, într-o fază incipientă. Deși a locuit aproape 10 ani în Africa de Sud, a revenit în țara natală pentru că și-a dorit ca tot ceea ce obţine să fie asociat cu numele României. Apreciată pe plan mondial printre oamenii de știință, românca a cultivat în paralel pasiunea pentru chimie, dar și cea pentru muzică.
Un studiu efectuat la Universitatea Edith Cowan (ECU) din Australia a demonstrat că exerciţiile fizice pot fi o armă importantă în lupta împotriva cancerului, relatează Science Daily, publicație preluată de Agerpres.
Cancerul mamar este un diagnostic crunt primt anual de aproape 10 mii de femei din România. Pandemia și accesul limitat la servicii medicale au acutizat o problemă deja existentă în sistemul nostru sanitar. Așa se face că nevoile acestor paciente sunt din ce în ce mai mari, iar sprijinul în accesul la tratament este vital. Autoritățile promit că acum, în plin val 4, accesul la diagnostic și tratament să nu mai fie restricționat, iar fundațiile umanitare strâng fonduri pentru ca femeile din zone defavorizate să aibă acces la diagnostic și prevenție.
Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie va demara luni cel mai mare studiu clinic la nivel global al testului de sânge Galleri, produs de compania Grail Inc, care poate fi utilizat pentru detectarea a peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariţia simptomelor, informează Reuters.
Consumul susţinut de antibiotice pentru o perioadă de timp mai lungă poate duce la o creştere a riscului de îmbolnăvire de cancer al colonului într-un interval de timp de 5 până la 10 ani după aceea, conform unui nou studiu realizat pe mai mult de 40.000 de cazuri de cancer în Suedia, transmite Live Science.
Zeci de motociclete au defilat prin Iași sub sloganul „Anul acesta vom face zgomot", în speranţa că vor atrage atenția la suferinţele micuților care se luptă în tăcere cu afecțiuni oncologice şi cardiologice.
Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, așa că autoritățile încep să ia măsuri. Un plan de combatere și tratament a bolii făcut la nivel european la începutul anului începe să fie implementate deja. Așa se face că de la sfârșitul acestei luni două substanțe periculoase cancerigene vor fi diminuate din alimente: plumbul și cadmiul, folosite în prepararea multor alimente, de la lactate până la cele pentru bebeluși. Medicii vorbesc despre importanta prevenției și tratarea acestei boli prin alimentație.