cancer
Viața bate filmul în cazul unei românce care, la fel ca faimoasa Angelina Jolie, a renunţat la sânii ei preventiv. Testul genetic arăta un risc de 80 la sută de cancer mamar. După operaţia radicală, Ilioara a primit un dar nepreţuit. A născut o fetiţă cu nume de personaj iubit din filme cu minioni. Nu o va alăpta la sân, dar îi va putea fi alături o viaţă, spune tânăra, care-i încântă pe mulţi copii cu cântecele şi poveştile pe care le scrie.
Rafila: Trebuie să îmbunătăţim strategia de combatere a cancerului şi să putem să adoptăm legislaţia secundară
Strategia de combatere a cancerului va fi îmbunătăţită şi apoi va fi adoptată legislaţia secundară necesară, astfel încât să nu se ajungă în situaţia în care să fie inaplicabilă, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Program de testare gratuită pentru depistarea cancerului de colon. Campanie a Fundației Renașterea pentru persoanele vulnerabile din mediul rural
Cancerul de colon depistat din timp poate fi tratat cu succes în 9 din 10 cazuri, spun specialiștii. Această boală gravă poate fi chiar prevenită prin teste specifice. Pe aceste date se bazează programul Fundației Renașterea de testare gratuită a populației. Astăzi, campania a ajuns și în județul Argeș.
Bolnavii cu afecţiuni grave, disperaţi că nu mai reuşesc să-şi facă analizele decât contra cost. Fondurile pentru analizele gratuite se epuizează prea repede. Soluția, într-o ordonanță de urgență
E aproape imposibil să faci gratis analize medicale: fondurile se epuizează repede. Programări se fac şi în iulie. Laboratoarele îi refuză şi pe cei care în starea de alertă au avut gratuitate şi peste plafoane.
O femeie a devenit cea de-a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV
O femeie a devenit cea de-a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV după ce a fost tratată cu o metodă medicală nouă, ce a constat în transplantul unor celule stem prelevate din cordonul ombilical al unui donator, informează miercuri site-ul revistei americane People.
15 februarie, Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer. Anual, peste 400.000 de copii și adolescenți sub 20 de ani, diagnosticați cu cancer
În fiecare an, peste 400.000 de copii și adolescenți sub 20 de ani sunt diagnosticați cu cancer. Rata de supraviețuire depinde de regiune, cu o supraviețuire de la 80% în majoritatea țărilor cu venituri mari până la 20% în țările cu venituri mici și medii.
Vlad Pop va alerga 620 km la UltraMaratonul Arctic pentru o cauză nobilă. Miza este să asigure burse educaționale pentru 200 de copii bolnavi de cancer
Pentru copiii bolnavi de cancer, viața se schimbă complet. Ajung pe un pat de spital, fac tratamente și nu mai reușesc să meargă la școală. Însă școala vine la ei.
Un profesor de la Universitatea Heidelberg din Germania a iniţiat un studiu pentru un vaccin anti-cancer care antrenează sistemul imunitar să lupte indirect cu tumorile
Speranţe pentru bolnavii de cancer în sfera gastro-intestinală. Le-ar putea prelungi viaţa un potenţial vaccin care foloseşte principiile imunoterapiei şi o bacterie modificată genetic. Testele au arătat că este sigur. Conducătorul studiului a explicat, EXCLUSIV pentru Ştirile TVR, cum acţionează.
45 de zile de concediu pentru rudele pacienților cu cancer. Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea legii: Există speranţă. Vindecarea începe cu tine!
Bolnavii de cancer şi apropiaţii lor vor primi măcar un strop de alinare. O lege recent adoptată în Parlament le acordă rudelor pacienţilor un concediu de 45 de zile ca să-i însoţească la terapii. Şi toţi vor putea face psihoterapie gratis. Iniţiatoarea legii - o învingătoare a bolii - le transmite şi un mesaj de Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului.

