Fabrica de Avioane Craiova a depășit încă un termen de livrare pentru IAR 99. Primele livrări, poate la început de 2026

Fabrica de Avioane Craiova a mai depășit încă un termen de livrare pentru IAR 99, avionul de antrenament al Forțelor Aeriene. Armata nu a primit niciun aparat, deși, în urmă cu câteva luni, șefii companiei de stat susțineau că, până la sfârșitul anului, ar putea livra 9 avioane. MApN a semnat un contract de 55 de milioane de euro pentru modernizarea a 10 avioane.
Avioane IAR-99 SM / Facebook, Cosmin Vasile președinte CJ Gorj

Sindicaliștii de la Avioane Craiova cer MApN să nu fie penalizată societatea pentru întârzierile în modernizarea IAR-99

Preşedintele Sindicatului Liber din Avioane Craiova, Victor Peţa, cere ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu, să intervină astfel încât societatea să nu fie penalizată din cauza întârzierilor în modernizarea aparatelor de zbor IAR 99 pentru pregătirea piloţilor de F16, întrucât 'societatea nu are nicio vină', iar penalizările 'ar însemna dezastrul societăţii şi ar compromite programul de înzestrare a Forţelor Armate'.

Avioane Craiova, întârzieri la întârzieri. Fabrica cere o nouă amânare pentru livrarea primului avion IAR 99 modernizat

Fabrica de avioane Craiova a cerut Armatei o nouă amânare pentru livrarea primului avion IAR 99 modernizat. Este pentru a doua oară când compania deținută de statul român ratează termenele de predare. Potrivit contractului inițial, Forțele Aeriene Române ar fi trebuit să aibă 10 avioane modernizate la Craiova încă din toamna anului trecut.

Ultima Oră

Cele mai citite