Lider de sindicat al Fabricii Avioane Craiova: Armata ar putea avea primele cinci IAR 99 SM până la sfârșitul lunii octombrie
Forțele Aeriene ar putea avea primele avioane IAR 99 modernizate până la sfârșitul lunii viitoare. Promisiunea a fost făcută de liderul de sindicat al Fabricii Avioane Craiova. Programul IAR 99 Standard Modernizat are deja întârzieri uriașe. Fabrica din Craiova trebuia să predea Armatei toate cele 10 aparate modernizate încă de acum jumătate de an, însă nu a transferat nici măcar unul.
Liderul de sindicat de la Avioane Craiova susține că cea mai mare problemă care a dus la întârzierile uriașe a reprezentat-o un upgrade de soft pe care compania israeliană Elbit l-a transmis abia acum.
Primele 5 avioane IAR 99 SM, standard modernizat, au deja toată aparatura de bord montată și, după ce le va fi instalat noul soft, vor relua zborurile de test.
Victor Peţa, lider de sindicat, Avioane Craiova: Noi considerăm că, după omologarea primului avion în următoarele zile, până la sfârșitul lunii octombrie, vom putea să livrăm primele cinci avioane. În ceea ce privește celelalte avioane, dacă totul va fi bine și dacă livrările de echipamente vor decurge normal, conducerea societății estimează că, până la sfârșitul anului, vom livra 9 avioane.
Cel de-al zecelea aparat IAR 99 este în continuare la Școala de la Boboc și ar putea fi modernizat în prima parte a anului viitor.
Inițial, toate cele 10 avioane ar fi trebuit predate Armatei în toamna anului trecut. Atunci conducerea fabricii a cerut o amânare de 6 luni.
Reprezentanții companiei au spus că nu au putut obține toate echipamentele din cauza pandemiei și a războiului din Ucraina și au arătat cu degetul spre furnizori interni și externi.
Victor Peţa, lider de sindicat, Avioane Craiova: Dacă într-adevăr ne reproșăm ceva în relația cu Elbit și în ceea ce privește negocierea contractului poate că ar fi trebuit să avem în contract clauze mult mai stricte, penalități mai mari pentru orice întârziere.
IAR 99 este un avion subsonic, de antrenament, dezvoltat la Craiova înainte de 1989. Aparatul a fost și este în continuare foarte important pentru formarea piloților de vânătoare români.
Gl.(r.) Victor Strîmbeanu, fost pilot de vânătoare: IAR 99 Șoim a facilitat trecerea pe avioanele MiG-21 Lancer modernizate. Și a economisit foarte multe resurse. Însă modernizarea în continuare, pentru a-l face compatibil cu aeronavele F-16, din motive greu explicabile, întârzie.
În urmă cu mai bine de 5 ani, Armata a semnat cu fabrica de la Craiova contractul pentru programul IAR 99 SM. Compania deținută de stat a primit 55 de milioane de euro pentru modernizarea a zece aparate.

