Consultări la Cotroceni. Partidele au propus guverne minoritare, monocolore și nume de premieri

23 June 2026, 09:17 (actualizat 23 June 2026, 21:15)

Președintele Nicușor Dan a convocat astăzi consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. Mai toate partidele au invocat din nou anumite “linii roșii”, care nu lasă să se întrevadă o majoritate parlamentară necesară instalării unui guvern. Social democrații l-au anunțat pe președinte că își asumă guvernarea, cu tot cu prim ministru. Fără AUR, însă! George Simion spune că și AUR e pregătit să guverneze și să dea premierul. Iar PNL, USR și UDMR vor un pact pentru susţinerea unui guvern minoritar, care să scoată România din criză.

ACTUALIZARE Președintele statului a reacționat, pe rețelele sociale, după terminarea consultărilor de astăzi cu partidele politice, spunând că se conturează varianta unui guvern politic minoritar care să se bazeze pe un acord parlamentar de sprijin agreat în prealabil.

ACTUALIZARE Potrivit unor surse apropiate Cotrocenilor, președintele va desemna un nou premier nu mai devreme de vineri, transmite Teodora Drăgoi, pentru Telejurnal:

ACTUALIZARE Dumitru Coarnă, parlamentar neafiliat, a declarat marţi, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, că propunerea pentru premierul desemnat ar urma să vină de la PSD: “Se pare că va fi un guvern monocolor PSD şi o să vedem susţinerea. (…) Aşa am înţeles eu. Au fost discuţii ample. Eu am întrebat în mod punctual – că a insistat pe un guvern minoritar – şi eu am întrebat, dacă totuşi e un guvern minoritar, respectăm 103, adică să merg la partidul care are cei mai mulţi parlamentari. Şi aici, sigur, e PSD cu 128. Am înţeles că da, desemnarea să vină din această zonă şi că o să fie un guvern monocolor. Aşa am înţeles eu. Sper că am înţeles bine”.

ACTUALIZARE Grupul PACE a venit cu o propunere de premier – o femeie, de profesie avocat, președinta Comisiei pentru constituționalitate – Cosmina Cerva.

ACTUALIZARE Grupul Uniți pentru România a ieșit din consultări cu o propunere de premier: Victor Ponta

ACTUALIZARE Anamaria Gavrilă, președintele POT, după consultările la Cotroceni: Vom susţine o formulă pro-occidentală, pro-americană

ACTUALIZARE Președintele S.O.S România, Diana Șoșoacă, a declarat, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că i-a cerut demisia președintelui Nicușor Dan și că a cerut un nou program de guvernare.

ACTUALIZARE Grupul Minorităților recomandă o soluție în care, “chiar dacă nu se iubesc, forțe politice pro-euroatlantice să poată să sprijine un guvern”, fie el și minoritar.

ACTUALIZARE A început întâlnirea dintre Nicușor Dan și reprezentanții Grupului Minorităților.

ACTUALIZARE: Președintele UDMR Kelemen Hunor, după consultările cu șeful statului: Am prezentat trei variante, pe a patra nu am mai prezentat-o – refacerea coaliției vechi, nu mai este cazul.

ACTUALIZARE A început întâlnirea Nicușor Dan – UDMR.

ACTUALIZARE Președintele Uniunea Salvați România, Dominic Fritz, a declarat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că România are nevoie de mai mult decât formarea rapidă a unui Executiv, fiind necesară o direcție politică clară pentru perioada următoare. „Țara nu are nevoie de orice guvern, ci de o direcție clară”, a afirmat liderul USR.

ACTUALIZARE A început întâlnirea Nicușor Dan – USR.

ACTUALIZARE Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Având în vedere modul în care s-au derulat lucrurile, PNL consideră că o formulă realistă prin care putem avea în termen scurt un guvern învestit este un guvern care să se bazeze pe un acord politic – pact pentru România până la finalul anului. Pactul să cuprindă aspecte ce țin de condiționările bugetare, angajarea răspunderii pe toate proiectele care sunt reforme în PNRR imediat după instalarea guvernului pentru a nu pierde finanțarea investițiilor importante, prevederi de a nu depune moțiuni de cenzură pe subiectele din acord.

ACTUALIZARE A început întâlnirea Nicușor Dan – PNL.

ACTUALIZARE George Simion, după consultările care au durat aproximativ 10 minute: Fără AUR nu se poate. AUR a venit în faţa lui Nicuşor Dan cu o propunedere de premier AUR şi cu un program de ieşire din criză.

ACTUALIZARE A început întâlnirea Nicușor Dan – AUR.

ACTUALIZARE Sorin Grindeanu a făcut declarații după discuția cu președintele Nicușor Dan. Grindeanu: PSD îşi asumă guvernarea, inclusiv funcţia de premier

ACTUALIZARE A început întâlnirea Nicușor Dan – PSD. Președintele Nicușor Dan discută, marți, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Partidului Social Democrat, în cadrul noilor consultări convocate de șeful statului cu partidele parlamentare, pentru a desemna un candidat la funcția de premier.

Din delegația PSD fac parte președintele partidului, Sorin Grindeanu, secretarul general al formațiunii, Claudiu Manda, deputatul Marian Neacșu, fost vicepremier, deputatul Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și senatoarea Doina Fedorovici.

PSD este primul partid care s-a prezentat la discuțiile cu președintele Nicușor Dan. Urmează la consultări AUR, PNL, USR, UDMR, Grupul parlamentar al minorităților naționale, S.O.S. România, POT, Grupul parlamentar Uniți pentru România, Grupul parlamentar PACE – Întâi România și parlamentarii neafiliați.

ACTUALIZARE Preşedintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm în contextul consultărilor politice de astăzi, solicitând partidelor să revină la dialog și să adopte o atitudine rezonabilă pentru depășirea blocajului politic.

Acesta a subliniat necesitatea formării unei majorități parlamentare funcționale, criticând tendința de a oferi justificări în loc de soluții concrete pentru constituirea unui guvern.

„România are nevoie de un Guvern”, a transmis Nicușor Dan, insistând asupra urgenței stabilității politice.

De asemenea, el a reafirmat că menținerea direcției pro-occidentale reprezintă o condiție esențială și non-negociabilă în orice viitoare formulă de guvernare.

Consultările vor avea loc după următorul program:

•             Ora 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

•             Ora 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

•             Ora 14:00 – Partidul Național Liberal (PNL);

•             Ora 14:30 – Uniunea Salvați România (USR);

•             Ora 15:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

•             Ora 15:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;

•             Ora 16:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);

•             Ora 16:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);

•             Ora 17:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;

•             Ora 17:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;

•             Ora 18:00 – Parlamentarii neafiliați.

ACTUALIZARE Delegația USR care merge astăzi la consultări la Cotroceni:

– președintele USR, Dominic Fritz

– ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu

– ministra Mediului, Diana Buzoianu

– ministrul Apărării, vicepremier, Radu Miruță

– ministrul Economiei, Irineu Darău

– deputat Ionuț Moșteanu, fost ministru al Apărării

ACTUALIZARE Delegaţia UDMR:
Kelemen Hunor
Lorand Turos
Csoma Botond
Rosalia Biro
Cseke Attila

ACTUALIZARE Delegaţia PSD la Cotroceni:
Sorin Grindeanu
Claudiu Manda
Marian Neacşu
Natalia Intotero
Doina Fedorovici

️Potrivit surselor PSD, delegaţia care merge la Cotroceni îi va propune lui Nicușor Dan varianta unui guvern minoritar PSD, cu Sorin Grindeanu premier. Garantează că vor reuși să strângă o majoritate necesară pentru a trece de vot.

ACTUALIZARE Delegaţia PNL:

Ilie Bolojan, Președinte

Dan Motreanu, Prim-vicepreședinte

Robert Sighiartău, Secretar General

Mircea Abrundean, președintele  Senatului

Gabriel Andronache, liderul grupului PNL din Camera Deputaților.

Consultările vor avea loc la Palatul Cotroceni, în baza prevederilor articolului 103 alineatul (1) din Constituția României, care stabilește procedura de desemnare a candidatului pentru funcția de șef al Guvernului.

Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, prima delegație primită de șeful statului va fi cea a PSD, la ora 13:00, urmată de reprezentanții AUR, PNL, USR și UDMR. De asemenea, la consultări vor participa Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, precum și reprezentanții SOS România, POT, grupurile parlamentare Uniți pentru România și PACE – Întâi România, dar și parlamentarii neafiliați.

Consultările se desfășoară într-un moment decisiv pentru formarea noului Executiv, iar în urma discuțiilor de la Cotroceni este așteptată desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, care va avea misiunea de a forma o majoritate parlamentară și de a obține votul de învestitură al Parlamentului.

Programul consultărilor începe la ora 13:00 și se încheie la ora 18:00, odată cu întâlnirea șefului statului cu parlamentarii neafiliați.

__________

Potrivit surselor TVR, conducerea liberală pregătește excluderea unor membri considerați că au acționat împotriva deciziilor partidului și a strategiei asumate de PNL în actuala etapă de formare a noului Executiv.

Pe lista excluderilor sunt:

Cătălin Predoiu

Monica Anisie

Sorin Câmpeanu

Pauliuc Nicoleta

Veştea Mihai

Baciu Andrei

Bode Lucian

Gorghiu Alina

Iordache Ion

Matei Aneta

Mititelu Eduard

Pandea Ciprian

Prişcă Răzvan

Rusu Sebastian

Stroe Ionuţ

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite