Şcolile din Iran rămân închise până spre sfârşitul lunii martie
Şcolile de la toate nivelurile de educaţie din Iran vor rămâne închise până la sfârşitul lunii martie. Măsura a fost luată în urma atacurilor israeliene şi americane asupra acestei ţări.
Activităţile de predare vor avea loc online, a relatat luni agenţia iraniană de presă Tasnim, citată de DPA și preluată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a declarat pentru agenţia oficială de presă IRNA că această măsură este o reacţie la ”agresiunea militară a regimului sionist cu sprijinul Statelor Unite”.
Măsura se aplică până la finalul anului calendaristic persan, care se încheie pe 21 martie.

