Franța – Irak 3-0 la CM de fotbal, dublă Mbappe la meciul 100 pentru națională. Partida a fost întreruptă două ore

Mbappe deschide scorul în meciul cu Irak / foto AP
23 June 2026, 05:25 (actualizat 23 June 2026, 05:28)

Meciul de la Philadelphia s-a încheiat după aproape patru ore de la primul fluier, fiind întrerupt la pauză din cauza unei amenințări de furtună.

După victoria cu Senegal (3-1), naționala Franței nu concepea decât victoria pe arena din Philadelphia în fața echipei spulberate de Haaland și ai săi, Irak. Echipa lui Deschamps a controlat de la început ostilitățile și a reușit să treacă în avantaj în primul sfert de oră.

Aflat la a 100-a selecție la numai 27 de ani, Kylian Mbappe a marcat al treilea său gol în turneu, cu un șut de la marginea careului, portarul Basil doar a atins mingea, care a ajuns în plasă (’14).

Avea să fie singurul eveniment important până la pauză, când organizatorii au decis suspendarea meciului din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Conform protocolului, spectatorii au fost evacuați, iar meciul putea fi reluat numai după „15-30 de minute de la ultimul fulger înregistrat pe o rază de 10 km în jurul stadionului”, lucru care s-a întâmplat după circa două ore de așteptare.

La scurt timp după ce repriza a doua a putut fi, în sfârșit, reluată, Mbappe a reușit dubla, cu largul concurs al portarului Basil, care a gafat la o preluare simplă, atacantul lui Real Madrid i-a „furat” mingea și a făcut 2-0 (’54).

Rezultatul final a fost stabilit de Balonul de Aur, Ousmane Dembele, după o fază de play-stadion a francezilor, combinație între Rabiot, Olise și starul lui PSG, care a reușit primul său gol la turneul final.

În urma victoriei cu 3-0, Franța și-a asigurat calificarea în 16-imi cel puțin de pe locul al doilea în grupă. În ultima etapă din grupa I, pe 26 iunie, Franța va întâlni Norvegia la Boston, iar Senegal va juca cu Irak la Toronto.

Grupa I

FRANȚA – IRAK 3-0 (1-0)

Au marcat: Mbappe ’14, ’54, Dembele ’66.

Stadion ”Philadelphia Stadium”, Philadelphia, spectatori 68.000.  

FRANȚA: Maignan – Kounde (’83 Gusto), Saliba, Upamecano, Digne – Rabiot, Kone – Dembele (’68 Doue), Olise (’68 Cherki), Barcola (’83 Akliouche) – Mbappe (’90 Thuram). Selecționer: Didier Deschamps.

IRAK: Basil – Ali, Tahseen (’60 Sulaka), Hashem, Doski – Al Ammari (’68 Sher), Isameel (’60 Amyn) – Bayesh (’69 Farji), Iqbal, Qasem – Hussein. Selecționer: Graham Arnold.

Arbitru: Fischer (Canada).

Rezultate Cupa Mondială 2026:

Grupa A

Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1, Cehia – Africa de Sud 1-1, Mexic – Coreea de Sud 1-0

Grupa B

Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1, Elveția – Bosnia 3-0, Canada – Qatar 6-0

Grupa C

Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0, Brazilia – Haiti 3-0, Maroc – Scoția 1-0

Grupa D

SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0, SUA – Australia 2-0, Paraguay – Turcia 1-0

Grupa E

Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0, Germania – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Curacao 0-0

Grupa F

Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1, Olanda – Suedia 4-1, Japonia – Tunisia 4-0

Grupa G

Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2, Belgia – Iran 0-0, Egipt – Noua Zeelandă 3-1

Grupa H

Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1, Spania – Arabia Saudită 4-0, Uruguay – Capul Verde 2-2

Grupa I

Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1, Franța – Irak 3-0

Grupa J

Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 2-1, Argentina – Austria 1-0

Grupa K

Portugalia – Congo 1-1, Columbia – Uzbekistan 3-1

Grupa L

Anglia – Croația 4-2, Ghana – Panama 1-0

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ 2026

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite