Reguli mai dure pentru elevi: fără telefoane mobile, camera de „detenție”, supraveghere audio-video, exmatriculări, pierderea bursei
După o vacanță lungă, de o vară, trei milioane de elevi au început școala. De la așa-numita cameră de detenţie la confiscarea telefoanelor şi de la posibilitatea de a pierde bursa până la exmatriculare nu e decât un pas.
Entuziasmul primelor momente ale noului an şcolar s-au stins rapid la auzul noilor reguli. Primele şi cele mai importante: camere de detenţie şi supraveghere audio-video, inclusiv pe parcursul orelor de curs.
(Dacă deranjezi ora vei fi trimis pentru 50 de minute într-o anumită sală). Deci acolo o să îmi petrec tot timpul, presupun. (Dar ţi-ai propus să nu ajungi acolo?) Sper, adică acum nu promit nimic.
Părinţii nu se opun nici ei.
Cred că sunt în regulă, am vorbit şi cu băiatul, nu ni se par exagerate.
Să mai scăpăm de obiceiurile acestea nu tocmai civilizate.
O altă noutate a acestui an şcolar este devansarea examenului de Bacalaureat. Probele de competenţe vor fi susţinute în lunile ianuarie-februarie, iar cele scrise vor începe cu cel puţin două săptămâni mai devreme, adică pe data de 10 iunie.
Cred că este puţin mai dificil, pentru că majoritatea oamenilor învaţă cel mai bine în timpul anului şcolar şi atunci nu mai avem aşa de mult timp.
Uşurează aşa un pic perioada, pentru că nu trebuie să învăţ două-săptămâni, trei săptămâni tare, ci pot să le mai lungesc de-a lungul anului.
Klaus Iohannis și Ligia Deca, la deschiderea anului școlar
În prima zi de şcoală, preşedintele Klaus Iohannis şi ministra Educaţiei, Ligia Deca, au participat la deschiderea noului an şcolar, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Capitală.
Preşedintele a evitat răspunsuri legate de progresul adus de noile legi ale educaţiei.
Klaus Iohannis, preşedintele României: Aşa cum ştim, rezultatele reformelor în educaţie se văd în timp, iar eu sunt convins că acestea se vor vedea pe măsură ce generaţiile noi vor ajunge la momentul examenelor naţionale. A reapărut ceva foarte, foarte valoros în învăţământul românesc, este speranţa şi entuziasmul.
Elevii s-au bucurat însă că şeful statului a acceptat să îşi facă fotografii şi selfie cu ei. Altfel, faţă de alţi ani, prezenţa politicienilor la festivităţile de deschidere a fost redusă.
Cu entuziasm, la şcoală, doar în clasele mici. Motivația scade la elevii mari, confirmă și studiile recente
Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Anul acesta școlar este unul special, anul în care putem vorbi de schimbări vizibile în educație pentru toți copiii, indiferent de locul în care s-au născut. Sprijinim progresul, însă, în aceeași măsură, sprijinim performanța.
Citește și: Ligia Deca, la începutul anului școlar: “Avem investiţii în infrastructură cum nu am avut niciodată”
Marcel Ciolacu, prim-ministru: E clar că încep să se vădă investițiile masive din bani europeni, mai ales din PNRR.
Telefoane interzise, exmatriculare, camera de „detenție”
În noul an şcolar comportamentul dictează nota la purtare în fiecare modul, iar de nota la purtare depind şi bursele.
Telefoanele sunt interzise pe durata orelor de curs. Iar mutarea disciplinară, suspendarea elevului şi exmatricularea sunt trecute în regulamente.
(Ce aşteptări aveţi de la şcoală în noul an?) Să nu ne dea foarte multe teme, să fie OK, în weekend-uri să ieşim şi noi pe afară, să ne distrăm.
Disciplină în primul rând, ăsta e scopul meu personal anul acesta, să reuşesc să mă disciplinez, să mă organizez cu programul, cu temele.
La nivel naţional, elevii din 19 unități de învățământ vor avea și anul acesta program în trei schimburi.