PNL nu va susține învestirea guvernului Tomac. Bolojan: Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire
Discuțiile pentru formarea noului Guvern durează de aproape o săptămână, dar nu au adus, până acum, rezultatul așteptat de șeful statului și de premierul desemnat, Eugen Tomac, care încearcă să obțină sprijinul necesar în Parlament. Președintele Nicușor Dan a intervenit în pline negocieri și a făcut apel la responsabilitate. Nicușor Dan mizează în continuare pe Eugen Tomac, în ciuda susținerii limitate obținute până acum în Parlament.
Toate partidele parlamentare au ședințe interne în perioada următoare, pentru a stabili dacă vor vota sau nu Cabinetul Tomac. PNL a decis că nu va susține învestirea guvernului Tomac.
ACTUALIZARE PSD lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, după decizia PNL de a nu susține Guvernul Tomac, și susține că fostul premier „blochează România” din dorința de a rămâne la putere. Social-democrații afirmă că „se poate și fără PNL” și că liberalii ar trebui să meargă „în opoziție, lângă AUR”.
ACTUALIZARE Ilie Bolojan a declarat la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL că s-a luat decizia de a nu susține învestirea guvernului Tomac. Ca efect al acestei decizii, grupurile parlamentare nu vor participa la vot sau vor fi prezente și nu vor vota.
Ilie Bolojan a spus că un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire, un guvern fără susținere politică este mai slab decât un guvern minoritar.
ACTUALIZARE Conducerea PNL a decis în unanimitate să nu susțină Guvernul Tomac, iar liberalii vor vota împotrivă sau se vor abține în comisii, urmând ca în plen să voteze „nu”, să fie prezenți fără vot sau să părăsească sala.
ACTUALIZARE Biroul Politic Național al PNL este în plină desfășurare, iar liberalii urmează să decidă dacă susțin sau nu viitorul guvern tehnocrat condus de Eugen Tomac.
Potrivit informațiilor apărute pe surse, în această dimineață, conducerea PNL ar fi primit lista completă a miniștrilor propuși pentru Cabinetul Tomac, însă nu și programul de guvernare. Documentul programatic ar fi încă în lucru, urmând să fie transmis ulterior partidelor parlamentare.
- Eugen Tomac – prim-ministru desemnat
- Valeriu Nistor – vicepremier fără portofoliu
- Sorin Costreie – vicepremier / Educație
- Bogdan Dumitru – vicepremier pentru Digitalizare, fără minister
- Vladimir Ionaș – Dezvoltare
- Teodor Dulceață – Mediu
- Florin Duma – Economie
- Adrian Covatariu – Energie
- Luca Niculescu – Externe
- Cosmin Soare-Filatov – Justiție
- Bogdan Glăvan – Finanțe
- Adrian Papahagi – Cultură
- Dan Neculăescu – Apărare
- Ionuț Masala – Transporturi
- Nicolae Istudor – Agricultură
- Carmen Moraru – MIPE
- Diana Morar – Muncă
- Șerban Dragosloveanu – Sănătate
- Tiberiu Trifan – Interne
PNL se pregătește să respingă Guvernul Tomac. Ilie Bolojan ar fi cerut liberalilor să nu voteze cabinetul tehnocrat
PNL se pregătește să respingă Guvernul tehnocrat condus de Eugen Tomac, potrivit unor surse politice. Biroul Politic Național al liberalilor este încă în desfășurare, iar decizia oficială urmează să fie anunțată la finalul ședinței.
Potrivit acelorași surse, votul final ar urma să fie unul de respingere, iar liberalii nu ar susține cabinetul propus de premierul desemnat. Ilie Bolojan le-ar fi recomandat colegilor din PNL să nu voteze Guvernul Tomac.
„Acest guvern tehnocrat este un paravan pentru PSD”, ar fi spus Ilie Bolojan în ședința conducerii PNL, potrivit surselor politice.
În ședință s-a discutat și despre mesajul transmis de președintele Nicușor Dan, care a făcut apel la responsabilitatea partidelor pro-europene și le-a invitat să revină la masa negocierilor pentru formarea unui guvern stabil.
Ilie Bolojan ar fi afirmat că PNL a făcut apeluri la responsabilitate înainte de moțiunea de cenzură, dar nu a fost ascultat. În acest context, liberalii consideră că decizia privind susținerea Guvernului Tomac trebuie luată în funcție de poziția partidului și de calculele politice actuale.
Potrivit surselor, deputatul Alexandru Muraru ar fi criticat mesajele venite de la Cotroceni, susținând că ideea potrivit căreia toate partidele ar fi vinovate și nu mai pot guverna este una periculoasă.
„Mesajele care vin de la Cotroceni sunt îngrijorătoare, că toate partidele sunt vinovate și că partidele nu mai pot guverna. Este un mesaj periculos”, ar fi spus Alexandru Muraru în ședința PNL, potrivit acelorași surse.
La finalul ședinței, liberalii urmează să anunțe oficial dacă vor susține sau nu Guvernul Tomac. Decizia PNL poate cântări decisiv în calculul majorității parlamentare.
Nicușor Dan: Fac apel la responsabilitatea partidelor față de acest moment. Trebuie să aibă întâietate interesul țării
După apelul lansat de președinte către partidele parlamentare pentru susținerea unui guvern stabil, liberalii se reunesc în această dimineață în ședința Biroului Politic Național.
PNL este primul partid care discută oficial poziția față de viitoarea guvernare Tomac.
La ședință participă senatori, deputați, primari și președinți de consilii județene. Conducerea liberală urmează să decidă dacă partidul va susține sau nu guvernul tehnocrat propus de Eugen Tomac.
Blaga: Un partid nu votează un Guvern din care nu face parte, hai să fim serioşi
Vasile Blaga a declarat, înaintea ședinței, că președintele Nicușor Dan ar fi trebuit să facă apel la responsabilitatea politică înainte de momentul moțiunii de cenzură. În opinia sa, acum este prea târziu pentru un astfel de apel, iar partidele vor lua propriile decizii.
Rareș Bogdan, înaintea deciziei PNL: Trebuie să ne gândim la guvernare, investiții și securitate
Toate partidele parlamentare urmează să aibă ședințe interne în perioada următoare, pentru a stabili dacă vor vota sau nu Cabinetul Tomac. Premierul desemnat are nevoie de o majoritate în Parlament pentru ca Guvernul să fie învestit.
Miza zilei este decizia PNL, un vot esențial în ecuația politică a noului Executiv. Fără un sprijin clar din partea partidelor parlamentare, șansele Guvernului Tomac rămân incerte.

