Surse: Rocada guvernamentală se face până la încheierea sesiunii parlamentare. PSD nu și-ar mai dori scoaterea de la guvernare a UDMR

Greva profesorilor amână rocada guvernamentală. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat dimineață, înaintea ședinței Executivului, alături de ceilalți doi lideri ai coaliției, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, că nu își depune mandatul, așa cum era stabilit, ci își asumă responsabilitatea pentru a găsi o soluție care să pună capăt grevei profesorilor. Potrivit unor surse politice, rocada guvernamentală ar urma să se facă până la finalul sesiunii parlamentare, iar PSD nu-și mai dorește scoaterea UDMR de la guvernare.

Cătălin Drulă, președintele USR: Amânarea rotativei este încă o dovadă a eșecului acestei guvernări. Sunt niște conducători complet rupți de realitate

Rocada guvernamentală se amână până la încetarea grevei din educaţie, iar USR a reacționat printr-un comunicat în care Cătălin Drulă, președintele partidului, îi acuză pe liderii PSD și PNL și pe președintele Klaus Iohannis că sunt "complet rupți de realitate", iar amânarea rotativei "este încă o dovadă a eșecului acestei guvernări".

Nicolae Ciucă: Am convenit ca, până la soluționarea problemelor din educație, să nu-mi depun mandatul și să-mi asum în continuare funcția de premier. Marcel Ciolacu: E decizia corectă până rezolvăm greva profesorilor

Rocada guvernamentală se amână până la încetarea grevei din educaţie, iar anunţul a fost făcut de liderii coaliţiei guvernamentale. Nicolae Ciucă a declarat că, în contextul grevei profesorilor, nu își mai depune mandatul și continuă să își asume responsabilitatea funcției de prim ministru. A subliniat totodată că dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua, dar fără să dezechilibreze bugetul. Este o decizie corectă, pe care ne-o asumăm împreună, au precizat liderii PSD și UDMR. Un deznodământ previzibil, de altfel, după ce joi președintele Klaus Iohannis anunțase că rocada premierilor se va face doar după ce se încheie greva din învățămînt. USR a reacționat printr-un comunicat în care Cătălin Drulă, președintele partidului, îi acuză pe liderii PSD și PNL și pe președintele Klaus Iohannis că sunt "complet rupți de realitate", iar amânarea rotativei "este încă o dovadă a eșecului acestei guvernări".

Ședință a coaliției în format lărgit, joi seară. Nicolae Ciucă ar putea să nu își dea demisia vineri. Rotativa guvernamentală, risc de amânare

Demisia lui Nicolae Ciucă din funcția de prim-ministru, programată pentru vineri, care presupune și declanșarea procedurilor pentru rocada guvernamentală, nu mai este atât de sigură. Premierul anunțase de mai multe ori că vineri renunță la post, dar acum chiar președintele Klaus Iohannis a dat de înțeles că lucrurile nu mai sunt atât de sigure. Potrivit protocolului de constituire a coaliției PSD-PNL-UDMR, mandatul de premier al lui Nicolae Ciucă ar fi trebuit să se încheie joi, iar în fruntea guvernului să ajungă Marcel Ciolacu, cu un mandat până la alegerile din 2024.

Sorin Grindeanu, reacție după ce Klaus Iohannis a lansat ipoteza amânării rotativei din cauza grevei profesorilor: Poziția noastră e încă de sâmbătă asta

Vicepremierul Sorin Grindeanu a reamintit, într-o primă reacție dinspre PSD la declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind o posibilă amânare a rotativei guvernamentale până după încheierea grevei profesorilor, că aceasta a fost poziția social-democraților încă de la finalul săptămânii trecute. Liderii coaliției de guvernare se reunesc în ședință joi seară.

Iohannis: Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri. Vom vedea dacă vom reuși să începem procedura mâine sau peste câteva zile, (...) dacă acum, imediat, sau peste o săptămână, două, se face rotația

Președintele Klaus Iohannis a lansat joi după-amiază ipoteza amânării rotativei guvernamentale până după ce se încheie greva profesorilor. "Fiind astăzi joi și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuși să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum, imediat, sau peste o săptămână, două, se face rotația, important este să avem o procedură clară, să știm cum va funcționa coaliția și să avem un guvern care garantează stabilitatea guvernării și stabilitatea României", a declarat Klaus Iohannis.

Vineri demisie, sâmbătă consultări. Variante pentru Cabinetul Ciolacu. Ce miniștri și-ar putea păstra portofoliile

Premierul Nicoale Ciucă va demisiona vineri, pentru a declanșa rotativa care să îl aducă în fruntea guvernului pe Marcel Ciolacu. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că lucrurile se vor desfășura rapid și că pe 30 mai noul guvern poate fi deja instalat. Deocamdată nu e foarte clar dacă UDMR va rămâne la guvernare, și nici dacă Nicolae Ciucă va prelua un post de vicepremier ori va ajunge președinte al Senatului.

Negocieri pentru guvern: cearta pe ministere. Cîțu: Când ai premierul, e important să ai și Finanțele. Kelemen Hunor: Uniunea să rămână cu portofoliile actuale, restul să le împartă colegii

Programul de guvernare al viitoarei coaliții este aproape gata, a început, în schimb bătălia pentru ministere. Pensiile și alocațiile vor fi mai mari. Taxele, în schimb, nu cresc, iar investițiile vor primi 7 la sută din buget. Sunt decizii importante stabilite de PNL, PSD și UDMR în programul de guvernare. Dar UDMR amenință că iese din echipă dacă i se ia ministerul Dezvoltării.

Ultima Oră

Cele mai citite