Parlamentul Bulgariei a ales un nou guvern condus de premierul Nikolai Denkov. Prima sarcină a cabinetului său va fi să asigure sprijinul în privința bugetului pentru anul 2023
Un număr de 132 de deputați din Parlamentul cu 240 de locuri au votat pentru Denkov, punând capăt unui impas politic de doi ani. Incertitudinea politică a forțat Bulgaria, membră a UE, să își amâne data țintă pentru adoptarea monedei euro și nu a aprobat încă o lege a bugetului pentru 2023.
Nikolay Denkov Gets Parliament’s Support to Be #Bulgaria's PMhttps://t.co/l8FnFWqNZk pic.twitter.com/Ot2sYQI3hJ
— Bulgarian News Agency (@BTAnewsENG) June 6, 2023
„Astăzi este ziua în care putem da speranță milioanelor de bulgari care doresc ca țara noastră să aibă un guvern stabil”, a declarat Denkov în fața parlamentului, citat de site-ul Sofiaglobe.
Cabinetul său va avea „curajul și expertiza de a lua deciziile importante și de a-și asuma responsabilitatea pentru ele”, a susținut Nikolai Denkov.
Denkov a declarat că prima sarcină a cabinetului său va fi să asigure sprijinul parlamentar pentru bugetul 2023.
Nikolai Denkov, a cărui coaliție politică, condusă de coaliția We Continue To Change, a ieșit pe locul al doilea la alegerile din aprilie, va conduce guvernul în următoarele nouă luni.
Fostul comisar european Maria Gabriel, membră a partidului GERB, va prelua funcția de premier după nouă luni, potrivit acordului de coaliție semnat de GERB și We Continue for Change.
La alegerile din 2 aprilie, GERB s-a clasat pe primul loc, obținând 69 de locuri în parlamentul de 240 de locuri. Blocul condus de coaliția We Continue To Change a obținut 64 de locuri.