Mai multe muzee, închise în “Noaptea Muzeelor”. Instituțiile protestează față de salariile mici ale angajaților

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a anunţat că nu va participa la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor / FOTO: antipa.ro
15 mai 2024, 11:05

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a anunţat că nu va participa la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, solidarizându-se cu colegii care protestează împotriva salariilor mici din domeniu.

„Sistemul de salarizare actual reprezintă o ameninţare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcţionale, trebuie găsită o soluţie pentru creşterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înţeles de la început acest lucru şi a propus ordonanţa de creştere salarială. Trebuie ca şi restul Guvernului sa înţeleagă”, a transmis instituţia muzeală.

Potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa, „dacă se va ajunge la proteste ale salariaţilor din muzee în data de 18 mai, aşa cum se preconizează în momentul de faţă, ar fi grozav dacă o parte din public ar protesta alături de salariaţii muzeelor, transmiţând astfel guvernanţilor ideea că publicul înţelege că muzeele sunt importante, că trebuie să înţeleagă şi guvernanţii acest lucru şi că munca celor care lucrează în muzee trebuie răsplătită cum se cuvine”.

„Mulţumim foarte mult publicului nostru pentru că ne apreciază atât, lucru pe care îl vedem din numărul mare de vizitatori care ne trec pragul: aproape 600.000 de persoane ne-au vizitat muzeul în 2023, acesta fiind cel mai mare număr de vizitatori în cursul unui an de la înfiinţarea acestei instituţii. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, în primul rând pentru că ne transmite că suntem relevanţi pentru comunitate şi munca noastră este recunoscută de public”, se arată în comunicat.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa va avea un program normal de vizitare sâmbătă, 18 mai, fiind deschis între orele 10,00 – 20,00, ultima intrare fiind la ora 19,00.

Şi Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional de Istorie a României au anunţat că nu vor organiza în acest an Noaptea Muzeelor.

Luni, Dragoş Neamu, coordonator Relaţii internaţionale şi proiecte culturale – RNMR, afirma că ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor va fi una aparte şi aceasta nu pentru că se marchează 20 de ani de existenţă, motiv de sărbătoare în condiţii normale, ci pentru că va aduce cu sine probabil cel mai mare protest al muzeelor din ’89 încoace.

Marţi, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor s-a declarat solidară cu revendicările sindicatelor din cultură, exprimându-şi speranţa în adoptarea rapidă de către factorii implicaţi a unor măsuri de corecţie ‘juste’ şi ‘necesare’.

„Luând act de disproporţiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori şi celelalte posturi de profil din reţeaua Ministerului Educaţiei, cu peste 20 – 30% mai mari decât ale celor cu responsabilităţi mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior şi complexitate a muncii net superioare din instituţiile muzeale aflate în reţeaua Ministerului Culturii sau a autorităţilor locale, generate de aplicarea globală şi necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învăţământ, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organismul ştiinţific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, îşi exprimă respectul faţă de decizia unei mari şi reprezentative părţi a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situaţii nefireşti, la ediţia jubiliară a Nopţii Muzeelor, sub deviza Noapte în muzeele din România”, a transmis marţi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural asociate în cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media ‘CulturMedia’ – CNS Cartel Alfa au anunţat că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu. Acestea acuză ‘degradarea continuă a mediului de muncă’ în instituţiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural naţional, ‘tratament discriminatoriu’ între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, ‘umilinţe şi ignorare’ a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural naţional, ‘politici culturale şi salariale inadecvate’, ‘mizerie la care sunt condamnaţi’ lucrătorii din domeniu, în ciuda complexităţii pregătirii profesionale şi a dificultăţii profesiilor specifice domeniului, ‘condamnarea la extincţie prematură’ a specialiştilor din domeniu, ce ies din sistem cu ‘pensii de mizerie’, ‘depopularea şi deprofesionalizarea dramatică’ a domeniului.

Organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor au anunţat că lista finală a instituţiilor retrase va fi anunţată vineri.

„Avem un număr de muzee care, deşi s-au înscris la Noaptea Muzeelor 2024, se retrag din eveniment în semn de solidaritate cu revendicările angajaţilor din comunitate. Vă rugăm să ne expediaţi un email la [email protected] pentru a solicita scoaterea din programul oficial care este deja afişat pe website-ul www.noapteamuzeelor.org. Astfel, vom putea evita neplăcerile şi dezamăgirile justificate pe care le pricinuim publicului, dar şi cauzei. Lista finală a acestor muzee retrase din eveniment o vom anunţa vineri, 17 mai 2024, din respect pentru publicul nostru. Mulţumim mult pentru înţelegere”, au transmis organizatorii evenimentului pe pagina de Facebook a Nopţii Muzeelor.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite