PSD întră într-o ”perioadă de analiză a guvernării” și ține sub observație deciziile premierului

9 December 2025, 19:42 (actualizat 9 December 2025, 19:44)

Sorin Grindeanu anunță că PSD va întra într-o perioadă de analiză a guvernării. Decizia a fost luată de Biroul Permanent Național. Iar la sfârșitul lunii ianuarie primarii și consilierii locali ai PSD se vor exprima, prin vot, dacă vor să rămână la putere sau intră în opoziție. În această perioadă social-democrații așteaptă să vadă intențiile premierului Ilie Bolojan. USR acuză PSD de joc dublu, în timp ce PNL și UDMR pledează pentru stabilitate.

PSD vrea să aibă un cuvânt de spus în privința construcției bugetare pentru 2026. Sorin Grindeanu solicită să fie continuate investițiile naționale și locale, să nu se taie salariile medicilor, profesorilor și ale altor bugetari și să se respecte legea privind creșterea salariului minim. Toate acestea vor conta în decizia PSD de a mai susține sau nu guvernul Bolojan, a anunțat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Sunt politici ale coaliție pe care dorim că acesta coalitei să le facă altcumva, că e vorba de Bolojan, de USR sau de PNL , UDMR, prea puțin interesează. Pe mine mă interesează produsul finit, care poate să țină cont de propunerile PSD sau nu, cum a fost în această perioada de mai multe ori.

Purtătorul de cuvânt al USR acuză PSD de joc dublu.  

Cristian Seidler, purtător de cuvânt al USR: S-a observat deja acest joc dublu pe care îl face PSD și de partid de guvernământ și de partid de opoziție. Agreează în coalitei niște măsuri, altfel nici nu s-ar putea lua acele măsuri decât prin unanimitate că mai apoi tot ei să le critice, e important pentru cetățeni la ce ne-am angajat să facem că de retorică politică sunt sătui.

Plecarea PSD de la guvernare ar complică procesul de reformare a statului, susține ministrul Educației.

Daniel David, ministrul Educaţiei: Măsurile fiscal-bugetare au fost luate de o coalitie. Reformele trebuie să fie susținute de o coliție și acest lucru poate fi complicat pentru măsurile de reformă care vizează schimbări de sistem.

UDMR pledează pentru puțină flexibilitate.

Andrea Csep, deputat UDMR: Totdeauna în coalitei trebuei să discutăm și să lăsăm unii de la ceilalți și să avem o decizie care dă stabilitate.

Social-democrații nu sunt împăcați nici cu decizia premierului de a o menține în funcție pe ministra de la Mediu. Potrivit unor surse politice, Sorin Grindeanu i-ar fi cerut din nou lui Ilie Bolojan să o demită pe Diana Buzoianu, să schimbe conducerea de la Apele Române și să desființeze furnizorul de apă ESZ Prahova.

Într-o postare pe facebook, Diana Buzoianu susține că PSD o șantajează cu funcția, chiar în săptămâna în care se discuta reorganizarae Romsilva prin tăierea drastică a numărului de directori. Un semnal de susținere pentru Diana Buzoianu a venit de la cel mai înalt nivel.

Nicușor Dan, președintele României: Nu văd de ce să plece un ministru. În acest moment în planul acțiunii politice, nu văd un motiv pentru care coaliția să nu funcționeze sau pentru care un ministru să trebuiască să plece.

Raportul Copului de Control al Ministerului Mediului privind situația de la Paltinu este așteptat în aceste zile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite