Măsuri de securitate la Bruxelles, în contextul vizitei președintelui SUA, Donald Trump
Imediat după aterizarea pe aeroportul din Zaventem, preşedintele american s-a deplasat la Palatul Regal, unde a fost primit în audienţă de Majestatea Sa, Regele Philippe al Belgiei.
Lucian Pîrvoiu, corespondent TVR la Bruxelles: Punctul nevralgic din Capitala Belgiei va fi Ambasada Statelor Unite. Aici va dormi două nopţi preşedintele american Donald Trump, în ceea ce va fi cea mai păzită şi mai sigură clădire din lume. Un perimetru de securitate de câţiva kilometri în jur va fi instituit şi centura mică a Bruxelles-ului va fi închisă.
Pe parcursul vizitei sunt aşteptate diferite manifestaţii.
Gara de Nord din Bruxelles este locul în care se vor întâlni cei 10 mii de aderenţi ai platformei „Trump Not Welcome”. Ei vor mărşălui către centru, unde se vor întâlni cu susţinătorii preşedintelui american, care au anunţat că ies şi ei în stradă, în număr mult mai mic însă.
Joi, președintele american se va vedea cu liderii europeni și apoi va participa la inaugurarea noului sediu NATO.
Cele două sedii ale Alianței Nord-Atlantice vor fi o adevărată fortăreață pe timpul întâlnirii șefilor de stat.
Aceste două zile reprezintă o provocare de securitate chiar și pentru Bruxelles, oraș obișnuit cu organizarea de evenimente. Prezența simultană a lui Donald Trump și a controversatului sau omolog turc a pus pe jar autoritățile, care au scos în strada 3.000 de polițiști.
Acestora li se adaugă întăriri din Olanda și Luxemburg, iar serviciile americane de securitate se vor asigura ca orașul este 100% sigur.