Masterplanul Velo al Capitalei a fost finalizat. Primăria Generală vrea 555 de kilometri de piste pentru biciclete
Masterplanul Velo al Capitalei realizat de Primăria Generală a fost finalizat. Potrivit acestuia, până în 2035, Bucureștiul va avea nu mai puțin de 555 de km de piste pentru biciclete pe trasee principale și secundare. Reprezentanții asociațiilor de bicicliști sunt rezervați, în condițiile în care din 2008 și până acum, municipalitatea a amenajat mai puțin de 50 de km de piste, în general, fără legătură între ele.
Indiferent de vreme, Andrei merge zilnic cu bicicletă în București, în jur de 20 de km. Doar parțial pe piste, pentru că pe multe străzi depe traseul sau, acestea lipsesc. Iar bărbatul spune că numai experiența și atenția l-au ferit de multe incidente neplăcute atât cu șoferii, cât și cu pietonii.
Internetul este plin cu clipuri filmate de bicicliști, în care se vede clar cum aceștia au evitat în ultima clipă un accident.
Și toate acestea se întâmplă din cauza lipsei pistelor de biciclete.
Potrivit Primăriei Generale, în prezent, există 48 de km de piste pentru biciclete. Important de precizat este faptul că niciun traseu nu face legătura dintre un capăt în altul al orașului. Și asta pentru că acestea au lungimi cuprinse între 0,5 și 10 km.
În ciuda lucrărilor care au înaintat cu pași de melc în ultimii 20 de ani, primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, susține că masterplanul Velo care prevede că în următorii 10 ani să fie făcuți peste 500 de km de peste pentru biciclete este gata: Până în 2035, ne-am propus: 150 km de trasee principale, 415 km de trasee secundare. Plus facilități esențiale: rastele, parcări, reglementări clare, trasee sigure și bine structurate. Realizarea rețelei se va face prin colaborare – Primăria Capitalei împreună cu cele 6 primării de sector.
Oana Turturică, cofondator, Asociaţia “HaicuBicla“: Aici va fie cheia: să vină și sectoarele să colaboreze cu toții. Pentru că dacă nu se va colabora în continuare și vor fi 7 linii diferite, 7 căpetenii, 7 primarii și nu doar o singură voce, o singură viziune, degeaba vom avea un masterplan. Infrastructurile astea velo asta vor rezolva de fapt: să nu îți mai fie teamă atunci când te pui pe bicicletă, că nu o să mai ajungi ok înapoi acasă.
Potrivit asociațiilor de profil, în București circulă zilnic în jur de 20.000 de bicicliști.

