LIVE TEXT Ziua a 13-a de război. Sunt așteptate atacuri la Kiev și Odesa. Rusia anunță noi coridoare umanitare, după ce încetarea focului a fost încălcată repetat. SUA renunță la petrolul rusesc

8 martie 2022, 00:03 (actualizat 4 decembrie 2023, 19:46)

Ministerul rus al Apărării a anunțat că miercuri, 9 martie, de la ora 10.00 dimineața (ora Moscovei) va asigura coridoare umanitare pentru orașele Kiev, Cernihiv, Sumy, Harkov și Mariupol, asta după ce marți Kievul a denunțat încălcarea de către Rusia a acordului de încetare a focului pe traseul coridorului umanitar dintre Mariupol și Zaporojie. Coridoare umanitare au fost deschise la Cernihiv, Sumi, Harkov, Irpin și în zona Kievului. Potrivit unor surse din serviciile de informații americane, în următoarele 24-48 de ore va avea loc un asalt asupra capitalei ucrainene. De asemenea, au apărut informații că va urma un atac și la Odesa. Statele Unite au anunțat că interzic importurile de petrol rusesc, în timp ce Polonia își va ceda avioanele MiG-29 SUA pentru a le trimite Ucrainei.

ACTUALIZARE 23.41 Potrivit unui oficial american citat de CNN, SUA estimează că între 8% –  10% din activele militare ruse utilizate în invazia Ucrainei sunt acum distruse sau inoperabile.

ACTUALIZARE 23.29 Imagine emoționantă pe rețelele sociale cu doi părinți militari care își iau la revedere de la bebelușul lor, înainte de a pleca să-și apere țara.

Mom and dad are saying goodbye to their baby before leaving to defend their country.#StandWithUkraine️ pic.twitter.com/lKeZHPoVIw— Oleksandra Matviichuk (@avalaina) March 8, 2022

ACTUALIZARE 23.15 PepsiCo Inc a anunțat de asemenea că va suspenda toate vânzările în Rusia. Compania se alătură astfel altor  companii occidentale care au anunțat astăzi decizii similare.

ACTUALIZARE 23.07 Coca-Cola este cea mai recentă companie multinațională care a anunțat că va suspenda temporar toate afacerile din Rusia, notează The Guardian. Anunțuri similare au fost făcute astăzi de McDonald’s și Starbucks.

ACTUALIZARE 22.51 Rusia a distrus 61 de spitale ucrainene. Potrivit ministrului Sănătății, Viktor Lyashko,  armata rusă a distrus clădiri și echipamente medicale.

ACTUALIZARE 22.33 Starbucks a anunțat că va închide temporar toate cafenelele din Rusia, informează Agenția France-Presse.

#BREAKING Starbucks says it will temporarily close its cafes in Russia pic.twitter.com/iaMPN5rhtL— AFP News Agency (@AFP) March 8, 2022

ACTUALIZARE 22.25 Statele Unite au indicat marţi că o nouă coloană rusă înaintează spre Kiev dinspre nord-estul capitalei ucrainene, în timp ce principala coloană a forţelor Moscovei care vine din nord stagnează de câteva zile, relatează AFP.

”Am vrut să vă atrag atenţia asupra faptului că  încep să încerce să înainteze spre Kiev dinspre nord-est”, a declarat jurnaliştilor un înalt oficial al Departamentului Apărării din SUA. ”Estimăm că sunt la aproximativ 60 de km de oraş”, a precizat el, fără a spune câte vehicule sunt implicate.

ACTALIZARE 22.00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că nu mai vrea să insiste pentru obţinerea aderării Ucrainei la NATO, una dintre problemele care au motivat oficial invazia rusă în ţara sa, într-un interviu difuzat de postul american ABC, informează marţi AFP.

ACTUALIZARE 21.57 Trupele ucrainene au respins eforturi ale forţelor ruse de a pătrunde marţi în oraşul Harkov (nord-est) şi au zădărnicit o operaţiune planificată de 120 de paraşutişti ruşi în apropiere de graniţă, a declarat guvernatorul regional Oleh Sinehubov, transmite Reuters.

Paraşutiştii militari au aterizat în oraşul de graniţă ucrainean Vovceansk, situat la circa 50 de kilometri nord-est de Harkov, dar au fost înfrânţi de forţele ucrainene, a spus el într-o declaraţie televizată.

ACTUALIZARE 21.37 Ministerul rus al Apărării a anunțat că miercuri, 9 martie, de la ora 10.00 dimineața (ora Moscovei)  va asigura coridoare umanitare pentru orașele Kiev, Cernihiv, Sumy, Harkov și Mariupol.

⚡️#Russian Defense Ministry said that from 10 a.m. (Moscow time) on March 9 it would declare a silence regime and provide humanitarian corridors from #Kyiv, #Chernihiv, #Sumy, #Kharkiv and #Mariupol.— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022

ACTUALIZARE 21.20 Polonia este gata să transfere imediat toate avioanele  MIG-29 guvernului SUA, ca  avioanele să fie  folosite de către forțele aeriene ucrainene, a anunțat guvernul polonez. „Autorităţile Republicii Polone  sunt gata să desfăşoare – imediat şi cu titlu gratuit – toate avioanele lor de tip MiG-29 la baza aeriană Rammstein şi să le pună la dispoziţia guvernului Statelor Unite ale Americii. În acelaşi timp, Polonia cere Statelor Unite să ne furnizeze avioane second hand cu capacităţi operaţionale corespunzătoare. Polonia este gata să stabilească imediat condiţiile de achiziţionare a avioanelor”, a anunţat MAE polonez.

ACTUALIZARE 20.31 McDonald’s își închide temporar restaurantele din Rusia. „McDonald’s a decis să închidă temporar toate restaurantele noastre din Rusia și să întrerupă toate operațiunile de pe piață”, a anunțat CEO-ul Chris Kempczinski într-un comunicat. La sfârşitul anului trecut erau 847 de restaurante e McDonald’s în Rusia.

ACTUALIZARE 20.15 Au apărut imagini video cu un elicopter al armatei ruse doborât  în regiunea Nikolaiev.

Video of the downed #Russian army helicopter in the #Nikolayev region pic.twitter.com/MzKbXC3b2Y— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022

ACTUALIZARE 19.10 Ucrainenii nu vor să-și  piardă țara, nu vor să piardă  ceea ce au,  la fel cum britanicii nu au vrut să-și piardă țara când a fost atacată de naziști, a  declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o videoconferință cu Camera Comunelor din Marea Britanie. Zelenski a fost ovaționat în picioare de parlamentarii britanici, înainte de a-și începe discursul.

Long standing ovation from MPs for Zelensky before he begins. This is definitely one of the more unusual scenes i have experienced in the Commons – a leader under siege, unshaven, in a jumper, addressing MPs live from a war zone.— Peter Walker (@peterwalker99) March 8, 2022

ACTUALIZARE 18.35 SUA interzic importul de petrol din Rusia. Anunțul a fost făcut de președintele Joe Biden.

ACTUALIZARE 17.52 Conferință de presă a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg: Putin a subestimat Ucraina, puterea si unitatea NATO, dar si a partenerilor de pe toată planeta. Am intensificat susținerea pentru Ucraina si am implementat o întărire e istorică a apărării colective a NATO, prin mii de soldați care au fost trimiși, inclusiv aici în Letonia.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fyahoonews%2Fvideos%2F1061099494436011%2F&show_text=false&width=560&t=0

ACTUALIZARE 17.10 Înregistrări video apărute pe rețelele sociale arată consecințele unei explozii în orașul Kalinivka.

An explosion just rocked the town of Kalynivka, #Ukraine. A dark plume of smoke weaves through the forested edge of town. Black and blue containers scatter all over. Security guard for truck depot next door tells us that it is a storage facility for chemicals. #UkraineRussianWar pic.twitter.com/RzBuvuvrSZ— Marcus Yam 文火 (@yamphoto) March 8, 2022

ACTUALIZARE 16.47 Ministerul rus al Apărării a anunțat  marți că 723 de persoane au fost evacuate din orașul Sumi, de-a lungul unui coridor de evacuare.

ACTUALIZARE 16.20 Pe rețelele de socializare apar imagini cu ruși protestând pașnic față de războiul din Ucraina, în ciuda amenințării cu arestarea imediată.

A typical street scene in Russia’s major cities since the invasion of Ukraine began. One minute people are walking peacefully in a silent protest in St Petersburg, as police tell them to disperse… 1/2 pic.twitter.com/Sd4JnAYJ6R— Matthew Luxmoore (@mjluxmoore) March 8, 2022

ACTUALIZARE 15.48 Statele Unite ar urma să interzică importurile de petrol rusesc, relatează Bloomberg News, citat de The Guardian. Informația este confirmată și de CNN, care citează trei surse din interior. Anunțul ar urma să fie făcut azi de Casa Albă. Joe Biden va vorbi la ora 17.45, ora României.

SCOOP: US to ban imports of Russian oil, sources tell @annmarie @SalehaMohsin and me. White House announcement as soon as TODAY.— Jennifer Jacobs (@JenniferJJacobs) March 8, 2022

ACTUALIZARE 15.30 Noi imagini greu de privit apar pe Twitter. Forțele ruse au lovit o mașină în care se afla un cuplu, conform presei locale. Cei doi au murit pe loc. Imaginile AICI!

ACTUALIZARE 15.15 NATO are „responsabilitatea de a se asigura că conflictul nu se extinde dincolo de Ucraina”, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg  în cadrul unei conferințe de presă comune, la Riga, cu președintele leton Egils Levits. Stoltenberg a remarcat că „suferința pe care o vedem acum în Ucraina este îngrozitoare”.

„Avem 130 de avioane în alertă maximă. Peste 200 de nave din nordulul continentului până în Marea Mediterană și 1000 de trupe suplimentare în regiune”, a continuat Stoltenberg. NATO va „proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a spus Stoltenberg.

ACTUALIZARE 14.55 Germania investighează crimele de război ale Rusiei în Ucraina.

Procurorul general german Peter Frank a deschis o investigație cu privire la utilizarea de către Rusia a munițiilor cu dispersie, bombardarea clădirilor rezidențiale, a conductelor de gaz și a locurilor de depozitare a deșeurilor nucleare, a raportat Spiegel.

ACTUALIZARE 14.45 Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat marţi la ”maximă reţinere” în conflictul din Ucraina şi a afirmat că ţara sa este ”îndurerată să vadă flăcările războiului reizbucnite în Europa”, cel mai puternic mesaj transmis până acum de liderul de la Beijing, informează Reuters, citând media de stat.

ACTUALIZARE 14.08 Înaintarea trupelor ruse în Ucraina s-a redus considerabil,  este mesajul reiterat astăzi de consilierul prezidențial Oleksiy Arestovych într-o conferință de presă televizată. Trupele invadatorilor sunt în staționare în anumite locuri, iar în alte zone înaintarea trupelor pe teritoriul ucrainean este timidă.

ACTUALIZARE 13.51 Forțele militare ruse se pregătesc să atace Kievul în zilele ce urmează, anunță Institutul american pentru Studiul Războiului. Surse militare transmit că rușii își concentrează trupele în zonele periferice din estul, nord-vestul și vestul capitalei ucrainene pentru un asalt programat în următoarele 24-96 de ore. Deși s-au confruntat cu probleme logistice, rușii aprovizionează convoaiele staționare și îmbunătățesc tehnica militară cu piese de artilerie și rachete astfel să îi intimideze pe ucraineni înainte de asaltul propriu-zis. Acesta ar putea însemna începutului unui moment critic în desfășurarea războiului, spun analiștii militari.

ACTUALIZARE 13.37 Compania Shell a anunțat că nu va mai achiziționa petrol nerafinat din Rusia, potrivit BBC.

ACTUALIZARE 13.24 Organizația Mondială a Sănătății avertizează că atacurile armatei ruse asupra spitalelor, ambulanțelor și altor unități medicale s-au înmulțit în ultimele zile, iar resursele medicale de importanță vitală precum oxigenul, insulina, echipamentele chirurgicale, rezervele de sânge sunt pe sfârșite.

ACTUALIZARE 13.16 Comisia Europeană a pregătit noi sancțiuni împotriva Rusiei și Belarusului. Sunt vizați oligarhi și politicieni ruși, precum și trei bănci din Belarusm care vor fi excluse din sistemul SWIFT.  Va fi interzis exportul de tehnologie maritimă din UE către Rusia, iar criptomonedele vor fi monitorizate astfel încât să nu poată fi ocolite sancțiunile prin intermediul lor.

ACTUALIZARE 13.02. Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a anunțat încălcarea acordului de încetare a focului pe traseul coridorului umanitar dintre Mariupol și Zaporojie, unde au loc bombardamente ale armatei ruse. 8 camioane și 30 de autobuze sunt pregătite să livreze ajutor umanitar în Mariupol și să evacueze civili din Zaporojie. 300 de civili sunt ținuți ostatici în Mariupol de către ruși. un copil a murit ieri din cauza dezhidratării, a anunțat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

ACTUALIZARE 12.51 Președintele Volodimir Zelenski a denunțat ”promisiunile” neonorate ale Occidentului în legătură cu apărarea Ucrainei în fața invaziei rusești

Președintele ucrainean s-a adresat poporului său prin intermediul unei filmări realizate în Kiev, în aer liber: ”Vom trece peste toate!”

Ukraine Kyiv – Mr.President @ZelenskyyUa addressed the nation.

It snowed in Kyiv.

„What a war, such a spring.” pic.twitter.com/anEUZpXIbV— Ukraine live (@Gadhwara27) March 8, 2022

ACTUALIZARE 12.47 Agenția de știri AFP a actualizat harta Ucrainei cu locurile unde s-au produs explozii sau confruntări armate și cu zonele aflate sub controlul armatei ruse

Map of Ukraine locating areas where major explosions, strikes and fighting have been reported and under Russian control.
Updated as of March 8, 0700 GMTAFPgraphics @AFP pic.twitter.com/xJNK3kI1Jd— AFP News Agency (@AFP) March 8, 2022

ACTUALIZARE 11.54 Trupurile a 21 de persoane decedate, între care și doi copii, au fost descoperite în orașul Sumi, care a fost ținta raidurilor aeriene ruse în noaptea de luni spre marți, potrivit procuraturii orașului, citată de Euromaidan Press

ACTUALIZARE 11.47 Până în data de 8 martie, 2 milioane de ucraineni și-au părăsit țara din cauza războiului, potrivit înaltului comisar ONU Filippo Grandi. Cetățenii ucraineni s-au refugiat în țările vecine după cum urmează:

  • 1,204,000 au mers în Polonia
  • 191,000 în Ungaria
  • 141,000 în Slovacia
  • 83,000 în Moldova
  • 82,000 în România
  • 99,300 în Rusia
  • 453 în Belarus

ACTUALIZARE 11.40 Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a făcut apel ca Rusia să  respecte acordul de încetare a focului pe parcursul zilei de marți astfel încât civilii și studenții străini să poată fi evacuați pe coridorul umanitar dintre Sumi și Poltava, iar ajutoarele umanitare să fie livrate.

ACTUALIZARE 11.25 Președintele Cehiei Milos Zeman a anunțat că ii oferă lui Volodimir Zelinski Ordinul Leului Alb, cea mai înaltă distincție a statului.

ACTUALIZARE 11.20 Fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care trăiește în Rusia din 2014, de când a fost alungat de la Kiev, îi cere lui Volodimir Zelenski să își stăpânească mândria și să oprească războiul cu orice preț. Scrisoarea sa a fost publicată de presa din Rusia.

Information on Russian invasion

Losses of the Russian occupying forces in Ukraine, March 8 pic.twitter.com/YnVcviyIRk— MFA of Ukraine (@MFA_Ukraine) March 8, 2022

ACTUALIZARE 11.05: Statul Major al Armatei ucrainene a dat publicității date referitoare la pierderile armatei ruse, potrivit Euromaidan Press. 12.000 de soldați ruși și-au pierdut viețile, iar 303 tancuri, 48 de avioane, 80 de elicoptere, 1036 de blindate, 474 vehicule militare, 27 de sisteme de apărare aeriană, 60 de autocisterne, 3 nave, 120 de piese de artilerie etc au fost distruse sau capturate.

ACTUALIZARE 10.40: Rusia a deschis coridoare umanitare la Cernihiv, Sumi, Harkov și Mariupol astfel încât civilii să fie evacuați, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de Intrefax. Instituția a anunțat că forțele militare ruse din Ucraina  a introdus un ”regim tăcut” începând cu ora 7.00 GMT

Green corridor from Sumy to Poltava. Keep an eye. More attention, less chances it will be shelled. pic.twitter.com/6zSyj5cdD5— Nataliya Gumenyuk (@ngumenyuk) March 8, 2022

Civilii sunt evacuați din Irpin și Kiev, potrivit Reuters.

ACTUALIZARE 09.54 Imnul Ucrainei răsună pe străzile goale din preajma pieței Maidan, din centrul Kievului

The Ukrainian national anthem rings out over the silent streets around a deserted Maidan Square in the heart of Kyiv | Ukraine live blog: https://t.co/tlA9ulUdU8 pic.twitter.com/djHOjKkCbW— RTÉ News (@rtenews) March 8, 2022

ACTUALIZARE 09.38 Aproximativ 1,2 milioane de cetățeni ucraineni au trecut granița Poloniei de la începutul invaziei rusești. Doar 300 de ucraineni au primit vize de ședere în Marea Britanie

Autoritățile ucrainene spun că peste 600.000 de rezidenți au fost evacuați din Harkov, transmite Nexta.

ACTUALIZARE 09.35 Marți dimineața s-a deschis un coridor umanitar în orașele Sumi și Poltava Acțiunea este demarată în urma unui acord cu Rusia. Civilii vor fi evacuați din orașul nord-estic cu autobuze, potrivit the Guardian. Convoiul va fi urmat de cetățeni care vor să călătorească cu mașinile personale.

ACTUALIZARE 08.52 Patru persoane și-au pierdut viețile la Harkov, în urma bombardamentelor care au avut loc în noaptea trecută, potrivit Nexta. Alți patru oameni au murit și în regiunea Nikolaev.

In Kharkiv, four people died during the night bombardments. Their bodies were found under the rubble. pic.twitter.com/fgKpvYnjzk— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022

.

ACTUALIZARE 08.41: Agenția de rating Fitch a anunțat că își suspendă operațiunile comerciale în Rusia, potrivit Reuters.

ACTUALIZARE 08.17 Autoritățile ucrainene au estimat că valoarea pagubelor produse infrastructurii țării de invazia rusă se ridică până acum la 10 miliarde de dolari

ACTUALIZARE 07.45 Organizația Națiunilor Unite cere crearea de culoare sigure pentru a livra ajutor umanitar în Ucraina. ”Civilii din Mariupol, Harkov, Melitopol, precum și din alte zone au nevoie disperată de aprovizionare cu produse medicale de strictă necesitate, a spus subsecretarul general al organizației, Martin Griffiths. Oficialul a cerut culoare sigure de trecere pentru civilii care vor să părăsească zonele de conflict și să meargă către destinații alese de ei, nu impuse de Rusia

ACTUALIZARE 07.32 Înaintarea trupelor ruse în Ucraina s-a redus considerabil. Orașele Kiev, Cernihiv, Nikolaev rezistă în fața atacurilor inamice, armata ucraineană conduce cu succes defensiva în preajma acestor orașe, potrivit unui comunicat al Statului Major al Forțelor Armate ucrainene.

Gruparea Forţelor Aeriene ale Forţelor Armate ale Ucrainei interceptează cu succes atacurile aeriene şi mijloacele de atac aerian inamice (…) Invadatorii sunt demoralizați și sunt din ce în ce mai predispuși la jafuri și încălcări ale drepturilor omului privind conflictele de război. Deci în regiunile Harkov, Sumy, Cernihiv și Kiev, în teritoriile ocupate temporar de ocupanții ruși au loc jafuri, acțiuni violente împotriva localnicilor, confiscarea locuințelor civile (…) În teritoriile Herson și Mykolaiv, ocupate temporar de inamic, după 24 februarie 2022, ocupanții folosesc unități de luptă psihologică pentru a influența populația locală. Potrivit informațiilor disponibile, au fost create până la 10 grupuri tactice de luptă psihologică cu sarcina de a desfășura lucrări de propagandă cu populația locală. Ocupanții intimidează populația din partea de nord a teritoriului ocupat temporar al Crimeei cu înaintarea Forțelor Armate ale Ucrainei. În plus, FSB creează acolo grupuri operaționale pentru a lucra cu populația, în special pentru a exprima rezistența. Lupta continuă! Împreună vom învinge! Slavă Ucrainei!”, a scris Satul Major al Forțelor Armate din Ucraina pe o rețea de socializare.

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FGeneralStaff.ua%2Fposts%2F267414688904950&show_text=true&width=500

ACTUALIZARE 07.15 Volodimir Zelenski se va adresa astăzi membrilor Parlamentului britanic prin intermediul unei transmisiuni video în direct. Intervenția președintelui unei țări străine într-o ședință a Camerei Comunelor este o premieră istorică. Președintele ucrainean a cerut a cerut statelor occidentale ajutor militar și instituirea interdicției de zbor asupra Ucrainei pentru avioanele rusești, fapt refuzat de statele NATO deoarece ar duce la un conflict direct cu Rusia. Marea Britanie a promis că va trimite echipamente militare în Ucraina.

ACTUALIZARE 07.05 Localitatea Jitomir, situată nu departe de Cernobîl, a fost ținta unui raid aerian rus în urma căruia au fost lovite depozitele de petrol din regiune

ACTUALIZARE 06.50 Kremlinul a amenințat Europa cu întreruperea furnizării de petrol și a avertizat că prețul barilului de petrol ar putea ajunge la 300 de dolari dacă statele vestice înăspresc sancțiunile economice în privința Rusiei prin impunerea de restricții referitoare la importurile de energie.

Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invazia din Ucraina, conform unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat, relatează DPA.

„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.

El a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.

Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

ACTUALIZARE 06.42. Surse militare ucrainene precizează că 9 persoane printre care și 2 copii au fost ucise în atacurile aeriene din Sumy, potrivit Nexta

Four people were killed overnight in the shelling of a building in Kharkiv pic.twitter.com/g5S17XsdpD— Michael A. Horowitz (@michaelh992) March 8, 2022

ACTUALIZARE 06.17 Imaginile care apar pe rețele de socializare arată dezastrul produs de atacurile cu artilerie și rachete asupra orașului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina. Bombardat intens în ultimele zile, orașul Harkov nu a căzut în mâna armatei lui Putin. Este însă aproape imposibilă evacuarea populației civile spre Polonia, de exemplu, pentru că drumurile sunt atacate aproape continuu.

It’s indisputable that Russia is using indiscriminate artillery and rocket fire against civilian targets in cities in Ucraine. These photos from the center of the country’s second largest city shows clearly what is happening. pic.twitter.com/IEN10ITJOD— Carl Bildt (@carlbildt) March 8, 2022

ACTUALIZARE 06.04 Președintele Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), Rafael Mariano Grossi, și-a exprimat dorința de a vizita Cernobîl, potrivit BBC.  El dorește să obțină garanții de la părțile aflate în conflict în privința siguranței și securității tuturor centralelor nucleare de pe teritoriul Ucrainei. Potrivit IAEA, personalul centralei nucleare inactive de la Cernobîl, locul dezastrului nuclear din 1986, a continuat să lucreze acolo din momentul în care forțele ruse au preluat controlul asupra unității, în 24 februarie. Rafael Mariano Grossi a cerut ca personalului de la Cernobîl să îi fie permis să iși desfășoare munca în condiții de siguranță.

ACTUALIZARE 05.56 Australia aplică noi sancțiuni Rusiei, ce vizează ofițeri militari înalți și propagandiști de stat, pentru „încercarea de a legitima invazia neprovocată și nejustificată a Rusiei cu narațiuni false, cum ar fi ‘de-nazificarea’ Ucrainei”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Vor fi incluse „sancțiuni financiare direcționate asupra Forțelor Armate ale Federației Ruse și sancțiuni financiare specifice și interdicții de călătorie împotriva a încă 6 comandanți militari ruși responsabili de implementarea atacurilor navale, terestre și aeriene asupra Ucrainei”, se arată într-un comunicat.

ACTUALIZARE 05.32 Japonia a înghețat activele a 32 de oficiali și oligarhi ruși și bieloruși, a anunțat Ministerul de Finanțe.

Autoritățile japoneze mai interzic exporturile de echipamente petroliere către Rusia și de articole de uz general care ar putea fi folosite de armată către Belarus.

ACTUALIZARE 05.00 Companiile australiene Viva Energy și Ampol au anunțat că renunță la țițeiul rusesc.

ACTUALIZARE 04.30 Sunt morți și răniți, inclusiv copii, după ce avioanele rusești au lansat bombe în zonele rezidențiale din orașul Sumy.

Informația a fost confirmată de șeful administrației regionale de stat.

The head of the #Sumy Regional State Administration, Dmytro Zhyvitsky, reports that #Russian planes dropped bombs on residential areas of the city.

There are dead and wounded, including children. pic.twitter.com/9YaKRvACsH— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022

ACTUALIZARE 04.25 O zonă rezidențială din Okhtyrka, un orășel aflat între Harkov și Sumy, a fost bombardată.

#Okhtyrka. Residential area.#StandWithUkraine️ #РоссияСмотри #PutinWarCrimes pic.twitter.com/SEQ5fgBBQn— olexander scherba (@olex_scherba) March 8, 2022

ACTUALIZARE 04.18 În jur de 230 de companii au părăsit deja Rusia sau și-au anunțat ieșirea de pe această piață, potrivit Yale School of Management.

Printre cele mai recente anunțuri de acest fel, IBM este unul care atrage atenția.

ACTUALIZARE 04.11 Unitatea de cercetare nucleară din Harkov a fost avariată de bombardamente, a indicat luni directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Autoritatea de reglementare nucleară din Ucraina nu raportează o creștere a nivelurilor de radiații.

Nuclear research facility in Kharkiv damaged by shelling, Director General of the International Atomic Energy Agency said on March 7.

Ukraine’s nuclear regulator does not report an increase in radiation levels at the site.— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) March 8, 2022

ACTUALIZARE 03.27 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care recheamă în țară forțele de menținere a păcii ucrainene din toată lumea, cu tot cu echipament, pentru întărirea armatei.

ACTUALIZARE 03.03 Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a vorbit cu șeful diplomației europene, Josep Borrell, și cu ministrul britanic de Externe, Liz Truss. Deși recunoscător pentru sprijinul britanic și european, Kuleba a subliniat „nevoia de a impune noi sancțiuni Rusiei pentru crimele sale barbarice neîntrerupte”, până când atrocitățile vor înceta.

Pe de altă parte, Pentagonul a confirmat informațiile vehiculate în presa americană, potrivit cărora Rusia recrutează mercenari sirieni cu experienţă în războiul de gherilă urbană pentru a lupta în Ucraina. „Credem că informaţiile conform cărora (ruşii) recrutează luptători sirieni pentru a-şi consolida forţele în Ucraina sunt adevărate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby.

Este interesant că domnul Putin ajunge să recurgă la luptători străini„, a remarcat el.

Mai devreme, Putin transmisese într-un mesaj de 8 Martie că nu va trimite recruți și rezerviști în Ucraina, pentru că „obiectivele stabilite sunt implementate doar de militari profesionişti”.

VEZI și „Nu mă ascund și nu mă tem de nimeni”. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, filmează Kievul de la fereastra biroului său și transmite un mesaj de încurajare către concetățeni

ACTUALIZARE 02.46 Consiliul Băncii Mondiale a decis să acorde un sprijin de 723 de milioane de dolari Ucrainei.

ACTUALIZARE 02.30 Bombardamentele s-au reluat în Sumy, Okhtyrka, Bytytsia. Potrivit primelor date ale autorităților locale, un copil a fost rănit, mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături.

Un pilot rus capturat de forțele ucrainene a declarat: „Noi nu ucidem civili, lucrăm după coordonate”.

23:00 EET Russian air bombing in Sumy, Okhtyrka, Bytytsia again. At least one child was wounded, more people can be under the wrecks, Oblast Head reports. https://t.co/oFTnNhnnhu

As captured Russian pilot said today: „We are not killing civilians, just working by coordinates”— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) March 8, 2022

În sud, trupele rusești care încercau să avanseze spre Mykolayiv și Zaporizhia au fost oprite. Două batalioane erau direcționate către Mykolayiv, 3 către Voznesensk, 4 spre Zaporizhia și 3 de la Melitopol la Mariupol.

ACTUALIZARE 02.18 Forțele Aeriene Ucrainene au anunțat că, în 12 zile de război, au fost doborâte 52 de avioane rusești și 69 de elicoptere.

Armata ucraineană se concentrează și pe distrugerea convoaielor care asigură aprovizionarea trupelor inamice.

#Ukraine: The Ukrainian Army hit another Russian supply convoy near #Kyiv, damaging/destroying a number of supply trucks, appears to be at least 6 that were likely hit. pic.twitter.com/MypX9IwZ40— Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) March 7, 2022

ACTUALIZARE 02.14 Odesa, Ucraina.

#Odessa. The man says goodbye to his family at the train station and remains to defend his city. pic.twitter.com/CnU5nUUN7q— NEXTA (@nexta_tv) March 8, 2022

ACTUALIZARE 01.43 Direcția de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării confirmă informația privind uciderea generalului rus Vitaly Gerasimov. Totul s-a întâmplat în apropiere de Harkov.

Acesta participase la al doilea război cecen, la războiul din Siria și primise medalia pentru „capturarea Crimeii”.

Potrivit unor mesaje interceptate de ucraineni, anunțul morții generalului a fost transmis superiorilor săi de pe un telefon cu co cartelă obișnuită, cel care a transmis vestea precizând că sistemul de comunicații al forțelor ruse fusese distrus.

ACTUALIZARE 01.20 Trupele rusești se regrupează pentru a declanșa un asalt asupra Kievului. Statul Major ucrainean a transmis că printre unitățile de luptă se vor afla „regimentul special” cecen al lui Ramzan Kadyrov și compania militară privată Liga, fostă Wagner.

ACTUALIZARE 01.10 Explozii puternice s-au auzit la vest de Odesa, potrivit BBC. Sistemul de apărare antiaerian ucrainean a distrus mai multe rachete trase de pe navele de război ale Rusiei din Marea Neagră.

Duminică, forțele ucrainene au raportat lovirea unui astfel de nave rusești.

ACTUALIZARE 00.54 Ambasadorul Ucrainei la Națiunile Unite a prezentat în cadrul Consiliului de Securitate un mesaj transmis pe Twitter de Ambasada Rusiei la Londra, în care era citat Serghei Lavrov și în care se sublinia că „operațiunea militară specială” este menită să oprească orice război care ar putea avea loc pe teritoriul ucrainean sau care ar putea începe de acolo.

Mesajul a fost preluat și de Ministerul de Externe al Federației Ruse.

Sergiy Kyslytsya le-a amintit diplomaților ruși că, la Londra, prin simpla apelare a numărului scurt 111, serviciile medicale britanice oferă consiliere psihologică.

Ukrainian Ambassador holds up a tweet from Lavrov and advises Russian diplomats that they can obtain assistance for mental help from the NHS by dialing 111 pic.twitter.com/bFoqyKYJ6Q— Acyn (@Acyn) March 7, 2022

ACTUALIZARE 00.39 Șeful de Stat major al Armatei 41 a Rusiei, generalul maior Vitaly Gerasimov, a fost eliminat de operatorii de informații militare din Ucraina.

Informația a fost furnizată de jurnalistul Illia Ponomarenko, de la Kyiv Independent.

Serviciile secrete ucrainene și o sursă de la Moscova au confirmat informația.

Major General Vitaliy Gerasimov, the chief of staff with Russia’s 41st Combined Arms Army, has been eliminated by Ukraine’s military intelligence operators.
I still don’t get it what Russians are hoping for in this war. pic.twitter.com/LBWPYpAFMN— Illia Ponomarenko (@IAPonomarenko) March 7, 2022

ACTUALIZARE 00.34 Au apărut imagini cu forțele ucrainene distrugând un tanc rusesc la Mykolayiv.

La operațiune au participat o unitate din forțele speciale de politie KORD și poliția din Mykolayiv.

Aceste forțe au respins deja două atacuri asupra orașului și două tentative de aterizare a forțelor ruse pe aeroport. Lucrează împreună cu armata.

This is Mykolayiv Patrol Police & special KORD police unit destroying Russian tank. They repelled already two attacks on the city and two landing attempts in the local airport, together with territorial defense. Ukrainian regular army also works there. pic.twitter.com/ZBcEYsLvzr— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) March 7, 2022

ACTUALIZARE 00.25 Preşedintele Vladimir Putin a anunţat că nu va trimite recruţi sau rezervişti să lupte în Ucraina, asigurând că ofensiva este realizată de profesionişti care îndeplinesc obiectivele stabilite.

ACTUALIZARE 00.04 Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a confirmat că plănuiește să se întâlnească cu omologul său rus, Serghei Lavrov, joi, 10 martie.

Potrivit CNN, Kuleba a declarat la un post de televiziune ucrainean că, dacă Lavrov este gata pentru o discuție cu adevărat consistentă, atunci și el este pregătit. Kuleba a declarat că este deschis la dialog cu oricine, astfel încât să fie restabilită pacea.

„În prezent este planificată data de 10 martie. Să vedem – dacă zboară la Antalya, atunci voi zbura şi eu. Să ne aşezăm, să vorbim”, a spus Kuleba.

Ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, a declarat anterior că ambele părţi sunt aşteptate în Antalya pe 10 martie.

Este posibil ca discuţiile să aibă loc în prezenţa ministrul turc de Externe, într-un format tripartit.

202 școli, 34 de spitale, peste 1.500 de clădiri rezidențiale – este bilanțul clădirilor avariate sau distruse de ruși în Ucraina, potrivit consilierului președintelui Volodimir Zelenski, Mykhailo Podoliak.

Peste 900 de așezări nu au lumină, apă, căldură.

„Armata rusă nu știe cum să lupte cu alte armate. Dar e foarte bună la a ucide civili”, a declarat Podoliak.

Luni seară, ambasadorul Rusiei la Națiunile Unite, Vasily Nebenzya, susține nici mai mult, nici mai puțin, în cadrul Consiliului de Securitate, că ucrainenii se bombardează singuri.

Tot luni seară, Rusia a anunţat, după încheierea negocierilor cu partea ucraineană, instituirea încetării focului în mai multe oraşe începând cu ora 09.00, pentru a permite evacuarea civililor prin coridoare umanitare.

„Federaţia Rusă anunţă încetarea focului de la ora 10:00, ora Moscovei (07:00 GMT), pe 8 martie” pentru evacuarea civililor din Kiev, Sumî, Harkov, Cernigov şi Mariupol, conform unei declaraţii a Ministerului Apărării de la Moscova.

Partea ucraineană menţionase anterior „unele rezultate pozitive” obţinute în timpul negocierilor privind stabilirea de coridoare umanitare.

Armata rusă şi-a continuat însă ofensiva şi bombardamentele.

Russia’s ambassador to the UN, Vasily Nebenzya, is in the Security Council, claiming Ukrainians are shelling themselves.
(Echoes of the Bosnian Serb army which would routinely say similar as it bombed Sarajevo) pic.twitter.com/0n3BIzowKc— Julian Borger (@julianborger) March 7, 2022

În a douăsprezecea zi a invaziei, forţele ruse şi-au continuat înaintarea spre capitală, care se aşteaptă la un atac „în următoarele zile”, potrivit Ministerului ucrainean de Interne.

„Fiecare casă, fiecare stradă, fiecare punct de control va rezista până la moarte dacă va fi nevoie”, a promis primarul Kievului, Vitali Kliciko.

LIVE TEXT Război în Ucraina – ziua 12. Forțele ruse și-au intensificat bombardamentele, iar evacuarea civililor a fost din nou împiedicată. Moscova anunță încetarea focului în anumite orașe marți dimineața

LIVE TEXT Ucraina invadată de ruși – Ziua 11. Ruşii au avariat gazoductul Donețk-Mariupol şi un aeroport. SUA au dat „undă verde” țărilor NATO pentru a furniza avioane de luptă Ucrainei

LIVE TEXT A zecea zi de război în Ucraina. Explozii puternice la Harkov. Evacuarea civililor, amânată din cauza încălcării acordului de încetare a focului. Premierul israelian s-a întâlnit cu Putin. Negocieri ruso-ucrainene, posibil luni

LIVE TEXT A noua zi de război în Ucraina. Primarul din Mariupol cere coridor umanitar pentru evacuarea civililor. Armata ucraineană ar fi lansat o contraofensivă în regiunea Harkov

LIVE TEXT A opta zi de război în Ucraina | Putin: Ucrainenii și rușii sunt „un singur popor”, dar ucrainenii sunt „amenințați și spălați pe creier” | A treia rundă de negocieri ar putea avea loc săptămâna viitoare

LIVE TEXT A șaptea zi de rezistență eroică în Ucraina. Orașul Herson a fost ocupat de ruși. Noi bombardamente în Kiev, Harkov și Mariupol

LIVE TEXT Ucraina invadată de ruși – Ziua 6. Atacuri la Harkov și asupra capitalei Kiev. Cinci persoane au murit după ce turnul televiziunii a fost lovit de rachete. Un spital a fost distrus în Harkov

LIVE TEXT Invazie în Ucraina. Ziua 5 | Preşedintele Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE. Casa Albă: Un război nuclear are loc o singură dată. Forţele ruse, în apropiere de o importantă centrală nucleară

LIVE TEXT A patra zi a invaziei | Se aud din nou împușcături și sunetul sirenelor în Kiev | UE, decizii fără precedent și sancțiuni noi pentru Rusia

LIVE TEXT A treia zi a invaziei Rusiei în Ucraina | Rușii au reluat ofensiva asupra capitalei | Un copil a murit după ce tirurile de artilerie trase de ruși au lovit un spital oncologic

LIVE TEXT A doua zi de asalt în Ucraina: Lupta pentru Kiev. Vehicule militare ucrainene au intrat în Kiev pentru a apăra oraşul. Guvernul cheamă cetăţenii la arme

LIVE TEXT. Război în Ucraina. Trupele ruse au preluat controlul asupra Insulei Șerpilor și asupra perimetrului fostei centrale de la Cernobîl. Ucraina anunță joi seara că 57 de persoane au murit și 169 au fost rănite

Ziua în care Rusia a invadat Ucraina. Vladimir Putin: Am decis să lansăm o acțiune militară specială. Operațiunea are ca scop protejarea populației. Biden: Poporul Ucrainei, victima unui atac neprovocat, nejustificat

LIVE TEXT A opta zi de război în Ucraina | Putin: Ucrainenii și rușii sunt „un singur popor”, dar ucrainenii sunt „amenințați și spălați pe creier” | A treia rundă de negocieri ar putea avea loc săptămâna viitoare

LIVE TEXT A șaptea zi de rezistență eroică în Ucraina. Orașul Herson a fost ocupat de ruși. Noi bombardamente în Kiev, Harkov și Mariupol

LIVE TEXT Ucraina invadată de ruși – Ziua 6. Atacuri la Harkov și asupra capitalei Kiev. Cinci persoane au murit după ce turnul televiziunii a fost lovit de rachete. Un spital a fost distrus în Harkov

LIVE TEXT Invazie în Ucraina. Ziua 5 | Preşedintele Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE. Casa Albă: Un război nuclear are loc o singură dată. Forţele ruse, în apropiere de o importantă centrală nucleară

LIVE TEXT A patra zi a invaziei | Se aud din nou împușcături și sunetul sirenelor în Kiev | UE, decizii fără precedent și sancțiuni noi pentru Rusia

LIVE TEXT A treia zi a invaziei Rusiei în Ucraina | Rușii au reluat ofensiva asupra capitalei | Un copil a murit după ce tirurile de artilerie trase de ruși au lovit un spital oncologic

LIVE TEXT A doua zi de asalt în Ucraina: Lupta pentru Kiev. Vehicule militare ucrainene au intrat în Kiev pentru a apăra oraşul. Guvernul cheamă cetăţenii la arme

LIVE TEXT. Război în Ucraina. Trupele ruse au preluat controlul asupra Insulei Șerpilor și asupra perimetrului fostei centrale de la Cernobîl. Ucraina anunță joi seara că 57 de persoane au murit și 169 au fost rănite

Ziua în care Rusia a invadat Ucraina. Vladimir Putin: Am decis să lansăm o acțiune militară specială. Operațiunea are ca scop protejarea populației. Biden: Poporul Ucrainei, victima unui atac neprovocat, nejustificat

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite