Omul care l-a „creat” pe Putin rupe tăcerea: „Lumea rusă este peste tot”

De la începutul invaziei ruse din Ucraina, nu a acordat niciodată un interviu politic. Nu a făcut nici cel mai mic comentariu public despre acest război care face ravagii în inima Europei. Vladislav Surkov, probabil cel mai misterios personaj al Rusiei, a tăcut mâlc. Cu toate acestea, omul care l-a „creat” pe Vladimir Putin, consilierul obscur care l-a inspirat pe romancierul Giuliano da Empoli să scrie „Vrăjitorul de la Kremlin” are multe de spus despre Rusia și despre cel care o conduce.

S-a lăsat cu greu convins de cotidianul L’Express să rupă tăcerea. Surkov, care poate fi considerat „arhitectul” sistemului politic rus, s-a distanțat de omul pe care l-a servit timp de două decenii, Vladimir Putin. Nimeni nu știe cu ce se ocupă Surkov astăzi.

Deși nu mai face parte din cercul intim al lui Putin, Surkov nu a uitat însă cum funcționează mecanismele putinismului. Cum trebuie înțeles acest interviu? Ca un document rar care ne arată cum puterea rusă, într-o perioadă de mari tensiuni internaționale, își urmărește agenda și gândește pe termen lung, departe de stilul haotic al lui Donald Trump.

L’Express : „Există decenii când nu se întâmplă nimic și săptămâni când se întâmplă decenii”, după cum ar fi spus Lenin… Este acesta cazul în Europa de astăzi?

Vladislav Sourkov: Da, în ultimele săptămâni, Statele Unite au dezlănțuit o furtună verbală asupra Europei. Dar, pentru moment, este vorba doar de provocări și prostii. Punctul culminant urmează să vină. Washingtonul iese din stagnare. Încă trebuie să treacă prin perestroika [reconstrucție], glasnost [transparență] și o nouă școlă de gândire. Perestroika sovietică a dus la prăbușirea blocului estic. Se vor prăbuși NATO și Uniunea Europeană în urma perestroikăi americane? Întrebarea rămâne. Va depinde de dumneavoastră să decideți.

Negocierile de la Riad din 18 februarie au început bine pentru ruși. Ce rezultat ar putea fi considerat o victorie pentru Moscova ?

Zdrobirea militară și diplomatică a Ucrainei. Divizarea acestui cvasi-stat artificial în fragmentele sale naturale. Pot exista manevre, încetiniri și pauze de-a lungul drumului. Dar acest obiectiv va fi atins.

S-au schimbat obiectivele Rusiei în Ucraina de la 24 februarie 2022?

Obiectivele sale strategice nu s-au schimbat, dar obiectivele s-au adaptat pe măsură ce strategia a fost pusă în aplicare.

Ați spus: „Pentru Rusia, expansiunea permanentă nu este doar o altă idee, este condiția esențială a existenței noastre istorice”. Care sunt, în opinia dumneavoastră, frontierele Rusiei?

Am construit o ideologie oficială bazată pe conceptul de „lume rusă”, care exista deja în cercurile filosofice. Lumea rusă nu are frontiere. Lumea rusă este peste tot unde există influență rusă, sub o formă sau alta: culturală, informațională, militară, economică, ideologică sau umanitară… Cu alte cuvinte, este peste tot. Gradul influenței noastre variază foarte mult de la o regiune la alta, dar nu este niciodată zero. Așadar, ne vom răspândi în toate direcțiile, atât de departe cât vrea Dumnezeu. Important este să nu ne lăsăm duși de val și să nu ne asumăm o parte prea mare.

Această interpretare lasă puțin loc subiectivității oamenilor. Ce se întâmplă dacă ei nu doresc să facă parte din această „lume rusă”? Pot fi oamenii asociați forțat cu ea? Și, mai presus de toate, de ce ?

Nu văd în răspunsul meu anterior umbra unei negări a subiectivității popoarelor. Europa este cea care a ignorat subiectivitatea poporului ucrainean prin susținerea a două lovituri de stat la Kiev. În 2014, de exemplu, mai mult de jumătate dintre ucraineni vorbeau zilnic limba rusă, atât la serviciu, cât și acasă. Mai puțin de jumătate dintre aceștia susțineau integrarea în Uniunea Europeană și chiar mai puțini doreau să adere la NATO. Împotriva voinței poporului ucrainean sau, în orice caz, împotriva voinței majorității acestuia, Occidentul încearcă să forțeze Ucraina să se supună, fără ca cineva să înțeleagă cu adevărat de ce. Chiar în timp ce vorbim, arme europene, unele dintre ele franceze, sunt folosite împotriva țării mele pentru a sprijini regimul-marionetă de la Kiev, care nu se bazează pe majoritatea poporului ucrainean, ci pe minoritatea sa anti-rusească și pro-occidentală. Aceasta este o continuare a încercărilor occidentale de a coloniza Ucraina prin forță.

Revenirea Ucrainei în sfera de influență a Rusiei a fost un obiectiv conștient al politicii externe ruse de la prăbușirea Uniunii Sovietice? Cu alte cuvinte, anexarea Ucrainei a fost un obiectiv pe care Moscova l-a urmărit, în diferite moduri, din 1991?

Acesta este obiectivul Moscovei, dar este și al Kievului. În moduri diferite, în momente diferite, cu diferite grade de succes… Atât în Rusia, cât și în Ucraina, de la prăbușirea URSS, au existat întotdeauna mulți oameni care s-au gândit la apropierea sau unirea țărilor noastre. Chiar și astăzi, există încă unii de ambele părți ale frontului. Este firesc, suntem oameni de același sânge. Cooperarea pașnică a fost împiedicată de două lovituri de stat susținute de Occident în Ucraina, în 2005 și 2014. În ambele cazuri, ucrainenii au fost supuși ilegal conducerii unei minorități agresive, motivată de legendele unei etnografii politizate și de mirajele integrării europene. Această minoritate a condus Ucraina spre război.

Nu credeți că războiul împotriva Rusiei a forjat, dimpotrivă, o națiune ucraineană și o identitate „antirusească”, inclusiv în rândul ucrainenilor vorbitori de limbă rusă? Cu alte cuvinte, nu a creat Rusia ceea ce a negat că există?

Ucraina este o entitate politică artificială în care au fost incluse cu forța cel puțin trei regiuni foarte diferite: sudul și estul, rusești; centrul, ruso-non-rusesc (sic); și vestul, anti-rusesc. Ele nu s-au putut înțelege și nu s-au înțeles niciodată. Războiul din Ucraina îi va separa pe ruși și pe antiruși sau, parafrazând Evanghelia, oile și caprele. Antirușii nu se vor maturiza. Dar vor fi limitați la teritoriul lor istoric și nu se vor mai răspândi pe teritoriul Rusiei. Poate că într-o zi Ucraina va fi un stat real, dar numai în interiorul granițelor sale naturale și, prin urmare, mult mai mic.

Europenii nu sunt invitați să ia parte la discuții despre lucruri care îi afectează. Ce părere aveți despre acest lucru?

„Nu sunt invitați” nu înseamnă nimic. Nimeni nu i-a invitat nici pe americani. Ei s-au invitat singuri, ei au luat inițiativa. Rusia spune de ani de zile că este pregătită să discute. Europa ar fi putut să răspundă oricând și să deschidă un dialog. Nu a făcut-o. Alții au făcut-o. Acestea fiind spuse, toată lumea știe că o soluție durabilă la conflict este imposibilă fără participarea UE. O împărțire echilibrată a Ucrainei va trebui să includă o parte pentru Bruxelles.

Păreți să aveți o părere proastă despre Uniunea Europeană, dar vorbiți adesea despre ea ca despre un spațiu coerent. Ce formă credeți că ar trebui să ia Europa politică ?

UE a fost fondată în 1992, imediat după prăbușirea URSS. Uniunea dumneavoastră a fost construită pe ruinele Uniunii noastre. UE a început să se extindă într-un mod frenetic și, aș spune, chiar imprudent. A căpătat o greutate nedorită. A favorizat cantitatea în detrimentul calității. Rezultatul este o structură de guvernanță care este obeză, excesiv de colegială și care nu produce decât jumătăți de măsură. În acest context, am asistat la apariția unor generații de politicieni europeni specializați în jumătăți de măsură. Acum Europa trebuie să decidă dacă este sau nu un stat. Țările membre și-au delegat suveranitatea către UE, dar nu în întregime: o altă jumătate de măsură! În consecință, nici UE, nici membrii săi nu sunt suverani în întregime. Trebuie să ieșim din această situație intermediară precară, fie prin revenirea la starea anterioară de comunitate pur economică, fie prin efectuarea unui pas decisiv către o federație suverană. Oricum ar fi, va fi nevoie de voință și de-o doză generoasă de autoritarism de modă veche. Mulți europeni gândesc astfel. Euro-putiniștii și euro-trumpiștii câștigă putere. Poate că ei vor revitaliza Europa. Trebuie să le dăm o șansă de-a salva marea cultură europeană, care verișoară a culturii ruse și a celei americane. Altfel, dacă vreți să vă faceți o idee despre viitorul Franței și al celorlalți, citiți „Supunere” de Michel Houellebecq.

„Victoria noastră [în Ucraina] ne va schimba, atât pe noi, cât și Occidentul. Va fi un nou pas spre integrarea Marelui Nord”, ați scris în septembrie 2023 pe site-ul de știri Aktualnye Kommentarii. Mai credeți în acest „Nord global” care ar urma să integreze Rusia, Europa și Statele Unite?

În viitor, Occidentul va deveni mai autoritar, iar Rusia mai puțin. Proporțiile de libertate și disciplină din sistemele noastre politice vor converge. Este posibil ca acest lucru să nu se întâmple peste noapte și va fi realizat cu prețul conflictelor și al tragediilor, dar este sigur că Statele Unite, Europa și Rusia vor atinge un grad ridicat de înțelegere reciprocă și cooperare. Este vorba despre supraviețuirea marii civilizații nordice, din care fac parte culturile rusă, europeană și americană, în contextul unei presiuni demografice aproape insuportabile dinspre sud.

De ce – și cum – ar trebui Rusia să devină mai puțin autoritară? Până în prezent, sistemul nu a făcut decât să evolueze către o mai mare autoritate…

Primul obiectiv, stabilizarea situației politice interne a Rusiei, a fost atins în cursul anilor 2000. Astăzi, stabilizăm situația internațională a țării. Când acest obiectiv va fi atins, vom vedea primele semne ale unei relaxări treptate a sistemului.

Alegerea lui Donald Trump și ascensiunea partidelor naționaliste în Europa ar putea însemna sfârșitul a ceea ce dumneavoastră numiți „solitudinea geopolitică” a Rusiei?

Singurătatea geopolitică este o constantă în percepția de sine a națiunii noastre. Mai simplu spus, este ideea că nu ne putem baza decât pe noi înșine și că, prin urmare, trebuie să ne înarmăm cu răbdare, pâine și arme. Venirea lui Trump la putere nu schimbă cu nimic acest lucru. Nu este vorba despre relațiile internaționale contemporane, ci despre conștiința și inconștientul nostru național.

Ce rol ar juca China – și alianța ruso-chineză – în acest proiect al „Nordului global” ?

Baza doctrinei geopolitice a Chinei este diversitatea, coexistența și cooperarea diferitelor civilizații. Acesta este un model foarte bine gândit și atractiv pentru ordinea mondială. Marea civilizație chineză va coexista și va coopera cu marea civilizație nordică. Alianța dintre China și Rusia face parte din această colaborare inter-civilizațională.

Dumneavoastră ați inventat „putinismul”. L-a adaptat Trump la Statele Unite?

Când Trump a fost ales pentru prima dată, o serie de media americane foarte serioase au publicat articole care susțineau că echipele sale au folosit metodele mele de propagandă și unele dintre ideile mele politice. Nu știu dacă acesta este adevărul, o jumătate de adevăr sau un post-adevăr. La acea vreme, președintele Statelor Unite a declarat public, citez: „Viitorul nu aparține globaliștilor, ci patrioților”; „lumea liberă trebuie să-și îmbrățișeze rădăcinile naționale, care sunt de neînlocuit”; „Dacă vreți democrație, agățați-vă de suveranitatea voastră”. Pe scurt, acestea sunt principiile democrației suverane așa cum le-am formulat eu la începutul anilor 2000 și care au devenit baza conceptuală a putinismului. Coincidență? Cine știe? Oricum ar fi, este clar că, din punct de vedere ideologic, Trump este mai aproape de Putin decât de Macron.

Sunteți de acord cu premierul ungar Viktor Orban că democrația liberală este depășită?

Respect particularitățile culturale ale tuturor popoarelor, chiar și atunci când mi se par incongruente. Dacă democrația liberală este o particularitate a culturii politice a unei țări sau a unui grup de țări, este dreptul lor absolut. În mod similar, dacă democrația liberală nu se potrivește Rusiei, acesta este dreptul nostru. Liberalismul și democrația liberală nu sunt depășite. Ceea ce se întâmplă cu ele în acest moment este doar o criză, nu sunt pe moarte. Dar ideea că acestea sunt universale și intrinsec superioare altor sisteme este moartă.

Pot Statele Unite ale lui Trump să devină aliatul Rusiei?

Trump nu mi se pare o persoană care dorește să își facă aliați.

Sistemul de „democrație cu un arhetip monarhic” pe care l-ați inventat nu este vulnerabil, deoarece depinde de un singur om ?

Nu există un sistem politic ideal; fiecare model are vulnerabilitățile sale. Modelul nostru, ca toate celelalte, are propriile sale riscuri și coduri de autodistrugere. Este pur și simplu cel mai eficient model pentru țara noastră. Mi-a luat zece ani să-l construiesc și uitați-vă la el: funcționează. Avem nevoie de un țar. Perioadele fără un țar se termină întotdeauna cu un dezastru pentru noi. Multipolaritatea este bună pentru politica externă, nu pentru politica internă.

De ce credeți că perioadele fără țar se termină întotdeauna în dezastru pentru Rusia? De ce Rusia nu se poate descurca fără țar?

Aș putea da sute de mii de răspunsuri diferite la această întrebare. O să vi-l dau doar pe cel mai scurt: nu știu.

Este Rusia de astăzi Rusia pe care v-ați imaginat-o în 1999?

Da, în proporție de 99,9%.

Pe lângă autoritarismul politic, sistemul rus a adăugat o dimensiune conservatoare, chiar reacționară – rolul Bisericii, legile privind orientarea sexuală netradițională etc. Vedeți conservatorismul ca un mijloc de mobilizare a corpului politic rus?

Toate modificările aduse sistemului nostru politic începând cu 1999 s-au bazat întotdeauna pe idei conservatoare și relativ tradiționaliste. Vorbeam deja la acea vreme despre matricea mentală, despre arhetipurile conștiinței noastre naționale, care nu pot fi ignorate. Liberalii ruși de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 au făcut greșeala de a crede că Rusia era o pagină albă pe care puteau construi orice și oricând. Ei au uitat că Rusia există de o mie de ani, că fundațiile sale au fost puse cu mult înaintea noastră și că aceste fundații nu numai că ne definesc posibilitățile. Ele dictează, de asemenea, neputințele noastre și stabilesc limite clare pentru orice construcție statală viitoare. Instrumentele politice nu sunt atât de importante pe cât ne place să credem. Politica este în primul rând domeniul emoțiilor și pasiunilor și abia apoi este vorba despre instrumente. Întotdeauna se reduce la problema puterii, care este cel mai vechi, mai întunecat și mai irațional aspect al naturii umane. Instrumentele politice ajută la navigarea pe valuri, dar nu le creează.

Care este răspunsul dumneavoastră la întrebarea pusă de scriitorul rus Ziamatine: „Este mai bine să ai fericire fără libertate sau libertate fără fericire?”

Punerea întrebării în acești termeni nu-mi lasă de ales. Jean-Paul Sartre a spus: „Omul este condamnat să fie liber”. Condamnat! Așa că aleg libertatea, cu sau fără fericire.

Ce libertate poate exista fără libertate politică?

Pentru mine, libertatea nu are absolut nimic de-a face cu politica. Pentru mine, un regizor care, într-o democrație liberală, nu îndrăznește să angajeze un mare actor pentru că a fost „anulat”, din cauza unor denunțuri calomnioase, este un sclav. Pentru mine, un alb care îngenunchează în fața unui negru pentru că un alb a rănit odată un negru este un sclav. Pentru mine, un director de companie care recrutează pe cineva într-o funcție nu pentru că este cel mai bun, ci pentru că este transsexual, este un sclav. Cu toate acestea, toți acești sclavi au, cel puțin pe hârtie, toate libertățile lor politice.

În ce activități v-ați implicat de când ați părăsit Kremlinul ?

Îmi trăiesc viața privată, despre care nu vorbesc niciodată în public.

Asta înseamnă că faza activă a activității dumneavoastră politice s-a încheiat? Ați creat tot ceea ce ați vrut să creați ?

Așa cum am spus, sistemul la a cărui naștere am contribuit este în proporție de 99,9% ceea ce mi-am imaginat. Nu știu încă cum să procedez cu restul de 0,1%: este o ușoară variație a planului care nu are nicio importanță sau este o omisiune majoră, o greșeală din partea mea? Mă voi gândi la asta…