Inundaţii şi ninsori abundente în Europa. Orașul Lisabona este blocat din cauza ploilor, transport perturbat de ninsori și îngheț în Marea Britanie și țările baltice
La Lisabona, capitala Portugaliei, e cod roșu de inundații. A plouat fără oprire. Oamenii sunt sfătuiți să rămână acasă și să nu iasă decât pentru urgențe.
Practic, în capitala Portugaliei nu se poate intra. Șosele sunt inundate. Meteorologii avertizează că va mai ploua abundent și în orele următoare.
În Croația e stare de urgență în câteva regiuni, în urma ploilor torențiale. Revărsările de apă au produse pagube însemnate – sute de gospodării și ferme au fost inundate.
Cel puțin o persoană a murit în sudul Turciei în inundații. Torentele de apă au luat pe sus sute de mașini, arbori dezrădăcinați și gunoaie. În mai multe localități școlile au fost închise.
În Marea Britanie transportul a fost dat peste cap de ninsori și îngheț. Mulți navetiști nu au putut ajunge la serviciu.
Sute de șoferi au rămas blocați pe șoselele înzăpezite. Sunt întreruperi de curent în zeci de localități. În unele zone școlile au fost închise.
În Regat, se circulă anevoie nu doar din cauza zăpezii. Angajații din transporturi au intrat astăzi în grevă, din motive salariale. Trenurile, autobuzele și metroul circula sub capacitate.
În Estonia, ninsorile abundente au provocat pene de curent în toată țara. Traficul aerian e serios perturbat, la fel cursele de feribot.
În Letonia, mai multe curse aeriene au fost anulate din cauza viscolului. Se înregistrează întârzieri mari în traficul aerian. Nici pe șosele nu se poate circula – mai multe drumuri regionale au fost închise, după ninsorile masive din ultimele ore. La Riga, în capitala țării, în transportul în comun au fost introduse așa numitele bilete de viscol. Cei care își lasă mașina acasă pot circula gratis cu transportul în comun.