Împreună facem bine | Campanie TVR pentru sprijinirea sinistraților din Galați și Vaslui. Puhoaiele le-au luat totul, noi îi putem ajuta
Sinistraţii din Galaţi şi Vaslui sunt puşi la grea încercare. Deşi nămolul începe să se spele, iar gospodăriile să fie aduse la lumină, cu ajutorul voluntarilor, pericolul nu a trecut. Frica de noi inundaţii nu-i lasă să doarmă mai ales că se anunţă o nouă perioadă cu ploi torenţiale. Televiziunea Română le este alături la fiecare pas, în acest coşmar, pentru a-i ajuta să iasă la liman. Pentru că ”Împreună Facem Bine”.
În fiecare zi, la corturile de campanie montate în curtea Televiziunii Române, ajung zeci de pachete cu produse pentru sinistraţi.
Am adus pilote, pentru că vine vremea rece, şi produse de curăţat. Am adus 20 de pilote noi, după ce am strâns o chetă de la oameni inimoşi, şi mai urmează încă 20, a spus o doamnă.
Gândul că sezonul rece îi prinde sub cerul liber îi paralizează pe sinistraţi. Tot ce aveau pregătit pentru iarnă a fost luat de viitură. De la haine, pături, mobilier, lemne de foc şi conserve. Oameni de bine îi poartă în gând şi le întind o mână de ajutor.
Aşadar, vă aşteptăm, în continuare, zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, la sediul Televiziunii Române, intrarea din strada Ermil Pangrati, nr. 28, cu produse greu perisabile, dar şi cu materiale de curăţenie.
Pentru cei care vor să doneze bani, Crucea Roşie, partenerul campaniei Televiziunii Române, a pus la dispoziţie 3 conturi. Orice sumă, oricât de mică, este de ajutor! Campaniei TVR s-a alăturat şi UNICEF România.
Pentru orice informații, ne puteți contacta la numărul 0731.355.775 sau la adresa de e-mail: [email protected].
