Iluzia petrolului: România, pe locul 50 în lume. Problema majoră, declinul natural: zăcămintele noastre sunt extrem de mature, cu un grad de epuizare ce depășește 90 la sută

Există o mândrie istorică adânc înrădăcinată în faptul că România a fost prima țară din lume cu o producție de petrol raportată oficial, încă din 1857. Însă, experții numesc asta „o iluzie întreținută de falși specialiști”, arata jurnalistii de la libertatea.ro. În martie 2026, realitatea crudă ne plasează abia pe locul 50 la nivel mondial în topul producătorilor de țiței.

Cu o cotă de participare infimă, între 0,05% și 0,1% din producția globală, România a încetat demult să mai fie un jucător care contează pe tabla de șah a energiei mondiale, devenind un simplu martor la fluctuațiile pieței.

În cifre exacte, România produce în acest moment aproximativ 57.000 de barili de petrol pe zi, ceea ce se traduce printr-un total anual de circa 2,8 milioane de tone. Această producție este concentrată în bazinele tradiționale din Prahova, Dâmbovița, Argeș și zona Olteniei, la care se adaugă câteva platforme offshore din Marea Neagră. Problema majoră este însă declinul natural: zăcămintele noastre sunt extrem de mature, multe fiind exploatate de peste jumătate de secol, cu un grad de epuizare ce depășește 90%. Petrolul nu mai țâșnește de la sine; el este extras cu eforturi tehnice imense din straturi de pământ care și-au pierdut presiunea naturală.

Întrebarea „de ce nu producem mai mult?” primește un răspuns tranșant din partea specialiștilor de la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor din Ploiești: pur și simplu nu ne lasă natura. Extracția nu poate fi accelerată după bunul plac al pieței deoarece porozitatea și permeabilitatea straturilor geologice limitează fizic debitul. Mai mult, orice încercare de a „forța” sondele poate duce la blocarea definitivă a zonelor de petrol sau la distrugerea prematură a zăcământului. Deși tehnologiile moderne permit teoretic o recuperare de până la 60% din țițeiul aflat în subsol, costurile de injectare a vaporilor sau de forare la adâncimi extreme sunt adesea prohibitive și ineficiente economic.

Aceasta realitate geologică ne transformă într-o țară dependentă de importuri. România consumă anual aproximativ 11 milioane de tone de țiței pentru a menține economia în mișcare, ceea ce înseamnă că resursele proprii acoperă abia 25-27% din necesar. Pentru a umple acest gol de peste 8 milioane de tone, ne bazăm masiv pe importuri maritime. Harta furnizorilor noștri este dominată de Kazahstan, care asigură peste 60% din țițeiul ce intră în rafinăriile românești prin terminalele din portul Midia și Constanța, urmat de Azerbaijan.

În 2026, securitatea noastră energetică nu mai stă în sondele din Prahova, ci în stabilitatea coridoarelor comerciale din Marea Neagră.