Haos într-o închisoare privată din Marea Britanie. Un jurnalist sub acoperire de la BBC a filmat viaţa din penitenciarul Acklington

13 februarie 2017, 21:43

Jurnalistul de la BBC s-a angajat gardian în închisoarea Acklington din nordul Angliei şi în cele două luni petrecute aici a descoperit că deţinuţii se drogau, sistemul de alarmă al intrărilor nu funcţiona, nu există niciun control asupra puşcăriaşilor, iar gardul interior de securitate al penitenciarului era găurit.

Acum 4 ani, penitenciarul care găzduieşte aproximativ 1300 de prizonieri, bărbaţi, devenea al doilea din Regat care trecea din sectorul public sub administrarea unui operator privat. Bugetul s-a micşorat însă de la un an la altul, la fel şi personalul şi s-a ajuns la această situaţie.

Deţinut: Mişcă-te de lângă mine!

Gardian: Nu intri in celulă?

Deţinut: Mişcă-te dacă nu vrei să folosesc parul pe tine.

Se vede totul în centrul de supraveghere video, dar:  „Se întâmplă deseori aşa ceva şi eu nu pot interveni pentru că nu am întăriri.”

Autorităţile doreau ca Acklington să devină un centru exemplar de reabilitare a deţinuţilor.

Externalizarea sa a fost de la bun început controversată, pentru că sistemul nu fusese testat şi putea pune în pericol securitatea publică. Imediat după difuzarea rerportajului, ministerul britanic de Justiţie a anunţat că va ancheta situaţia de la centrul de reabilitare din nordul Londrei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite