Guvernul de la Chișinău, după acuzațiile lui George Simion: Românii din Republica Moldova au votat liber

20 mai 2025, 21:04

Guvernul de la Chișinău a reacționat după acuzațiile lansate de președintele AUR, George Simion, potrivit cărora în Republica Moldova s-ar fi folosit turismul electoral la turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru alegerea președintelui României, din 18 mai.

Românii din Republica Moldova au votat liber. Numărul mare de oameni care au ieșit la vot în Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale din România arată cât de mult le pasă de viitorul României. Campaniile electorale pot fi însoțite de tensiuni și emoții, însă, din respect pentru toți cetățenii români, facem un apel către actorii politici să evite acuzațiile nefondate și jignirile la adresa votanților din Republica Moldova. Mulțumesc”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Guvernului moldovean, Daniel Vodă.

George Simion, președintele AUR, a lansat în repetate rânduri acuzații la adresa modului în care s-a desfășurat în Republica Moldova scrutinul din 18 mai pentru alegerea președintelui României. Cele mai recente, marți, într-o declarație de presă.

100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai, pentru turism electoral și pentru cumpărarea voinței românilor basarabeni care au fost diabolizați pe nedrept în ultima săptămână. Pentru că au folosit resurse administrative ale unui alt stat, ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai și niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot„, a acuzat George Simion.

AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, a anunțat George Simion marți seară, într-o declarație de presă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite