Casa Albă: Iranul ar avea nevoie de doar două săptămâni pentru a asambla o bombă nucleară

Iranul are capacitatea de a asambla o bombă nucleară în ‘aproximativ două săptămâni’ dacă liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar da ordin în acest sens, a precizat Casa Albă.
Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a executivului american: ‘Iranul are tot ce îi trebuie pentru a realiza o armă nucleară. Tot ce au nevoie este o decizie a liderului suprem în acest sens și aceasta le-ar lua aproximativ două săptămâni pentru a finaliza producția acestei arme, care, desigur, ar reprezenta o amenințare existențială nu numai pentru Israel, ci și pentru Statele Unite și întreaga lume‘.
Karoline Leavitt a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele Donald Trump va lua o decizie cu privire la o posibilă participare a SUA la atacurile Israelului împotriva Iranului ‘în următoarele două săptămâni’.
‘Având în vedere că există o posibilitate substanțială de potențiale negocieri cu Iranul în viitorul apropiat, voi lua decizia cu privire la o participare sau nu în următoarele două săptămâni‘, a declarat președintele SUA, citat de Karoline Leavitt.
Donald Trump a avut, joi după-amiază, a treia reuniune în Situation Room, unde se iau cele mai sensibile decizii militare.