PSD a amânat Consiliul Politic Național de vineri în care urma să decidă intrarea la guvernare
PSD a amânat ședința Consiliului Politic Național, care urma să aibă loc vineri, pentru a decide dacă intră sau nu la guvernare, din cauză că președintele Nicușor Dan nu a desemnat premierul.
“După cum anunțase anterior, PSD organizase pentru mâine la ora 13:00 dezbaterea internă cu aproximativ 5.000 de membri din structurile locale și centrale, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare. Dar pentru ca această dezbatere internă să poată avea loc trebuiau îndeplinite două condiții esențiale: stabilirea planului de măsuri fiscale și desemnarea premierului de către președintele României. Această desemnare ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la ora 17:00, sau cel târziu mâine dimineață, conform înțelegerilor agreate anterior. Din păcate, acest lucru nu se mai întâmplă, din cauze care nu țin de PSD”, se arată într-un comunicat al partidului.
Potrivit sursei citate, în aceste condiții PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica.
“PSD a avut toată disponibilitatea să facă lucrurile să funcționeze. Am participat la grupurile de lucru de la Cotroceni și am manifestat flexibilitate în negocierile cu celelalte partide și cu președintele României. PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absența unui plan fiscal agreat și a unei propuneri de premier. Facem totodată un apel la președintele României și la celelalte partide să aibă o atitudine constructivă pentru a ajunge la un consens rezonabil, astfel încât România să aibă cât mai repede un guvern funcțional. Fiecare zi care trece fără un guvern cu puteri depline agravează situația economică și îi afectează pe toți românii“, mai spun social-democrații.
Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit joi cu reprezentanţii partidelor parlamentare la Palatul Cotroceni. Partidele proeuropene nu se înţeleg în special pe pachetul de măsuri fiscale, dar nici pe portofolii. Președintele Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu s-au înțeles pe subiectul creșterii TVA, președintele nu este de acord, în timp ce Ilie Bolojan, da. Varianta premierului tehnocrat revine în discuție.
Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a declarat joi seara, în emisiunea Prim Plan, că președintele Nicușor Dan nu a propus un premier tehnocrat, în contextul neînțelegerii cu Ilie Bolojan, pe tema creșterii TVA.
Consilierul președintelui Nicușor Dan a dezmințit zvonurile privitoare la premierul tehnocrat.

