EUROSTAT: România, pe ultimul loc în UE după ponderea locuințelor cu toaleta în interior

România pe ultimul loc în UE după ponderea locuințelor cu toaleta în interior
România pe ultimul loc în UE după ponderea locuințelor cu toaleta în interior
18 noiembrie 2020, 09:48

În 2019, aproximativ 2% din populaţia Uniunii Europene trăia în locuinţe care nu aveau o toaletă în interior, în scădere cu 1,7 puncte procentuale comparativ cu 3,7% în anul 2010.

Statele membre care stau cel mai prost la acest capitol sunt: România, unde 24,2% din locuitori nu aveau o toaletă în interiorul locuinţei, Bulgaria (13,7%), Lituania (10%), Letonia (8,7%), Estonia (4,7%) şi Ungaria (3,1%).

România a înregistrat însă progrese semnificative, ţinând cont că în anul 2010 ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior era de 40,9%.

În contrast, ponderea locuinţelor fără o toaletă în interior este mai mică de 1% în 19 state membre UE, în frunte cu Suedia (unde este aproape de 0%), urmată de Luxemburg, Malta, Olanda şi Slovenia (toate cu 0,1%) şi Germania (0,2%).

Ziua de 19 noiembrie a fost declarată de ONU Ziua mondială a toaletei.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă