Criza din Orientul Mijlociu afectează agricultura globală: îngrășămintele se scumpesc, fermierii sunt sub presiune

17 martie 2026, 13:00 (actualizat 17 martie 2026, 13:14)

Perturbările din transportul maritim generate de războiul din Iran afectează fermierii din întreaga lume. Prețurile tot mai mari ale îngrășămintelor cresc costurile de producție în agricultură, iar riscul de faliment se resimte puternic, inclusiv în Statele Unite ale Americii.

Fermierii și marile grupuri agricole din SUA se pregătesc pentru sezonul de însămânțare, însă se confruntă cu probleme majore. Penuria de îngrășăminte, dar și prețurile ridicate ale acestora, se adaugă la dificultățile deja existente în sectorul agricol.

„Am vorbit cu furnizorul meu despre ce avem nevoie. Avem o parte din cantitate asigurată. Și el încă are dificultăți în a obține îngrășământul de care are nevoie”, spune fermierul Tom Waters.

În acest context, mulți agricultori caută soluții pentru a reduce costurile. Una dintre acestea este înlocuirea culturilor cu unele mai puțin pretențioase.

„Având în vedere prețurile mari la îngrășăminte, cred că veți vedea unii fermieri transformând unele hectare cultivate cu porumb în hectare cultivate cu fasole”, explică același fermier.

Îngrășămintele, derivate din azot, fosfat și potasiu, sunt esențiale pentru dezvoltarea culturilor agricole. Aproximativ 15% din importurile de îngrășăminte ale SUA au provenit anul trecut din Orientul Mijlociu, iar aproape jumătate din exporturile globale de uree și 30% din cele de amoniac provin din țările din zona Golfului Persic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite