Colectiv, zece ani: pericolul amneziei istorice și groaza unei noi tragedii. Lecția pe care România nu a învățat-o. ”Dacă nu se schimbă lucrurile radical, genul acesta de evenimente vor apărea periodic”
Primii care au așteptat schimbări au fost cei direct implicați, pe de-o parte, supraviețuitorii tragediei, pe de cealaltă parte, părinții tinerilor care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv. Li s-au alăturat societatea civilă și cetățenii sătui de corupție, incompetență și minciună. Toți au sperat într-o resetare care să ajungă până în măduva societății și își dau seama că au fost naivi. Au trecut 10 ani. România nu are astăzi niciun centru pentru marii arși. Și încă nu i-a condamnat pe toți cei vinovați de tragedia din Clubul Colectiv.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Eu, care am stat trei săptămâni cu copilul în spital, l-am îngropat și după aia, văzând tot ce însemna în societate, am crezut că da, moartea copilului meu și a celorlalți va lăsa urmări, va schimba ceva. Nu, din punctul meu de vedere, acum, după 10 ani, nu cred că s-a schimbat nimic.
În urma incendiului din clubul Colectiv, Eugen Iancu l-a pierdut pe băiatul lui, Alexandru, în vârstă de 22 de ani. Laurențiu Istrate și-a luat adio de la Claudiu, aceeași vârstă, 22 de ani.
Laurențiu Istrate, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe băiatul nostru. Ultimele cuvinte pe care noi le-am auzit au fost „Faceți-mi ceva că nu mai pot de durere”. Nu vorbea cu noi, vorbea cu asistentele de la UPU.
Doi tați, pe care de zece ani îi unește aceeași durere, pierderea copiilor, și aceeași dezamăgire, lecția pe care societatea și clasa politică nu au învățat-o.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Nu avem în continuare unde să tratăm arșii, nu s-a construit nimic, nu avem o lege de funcționare a spațiului public, iar ce mi se pare mie mai grav: am trecut printr-o pandemie, avem un război la ușă, avem zeci de tragedii și sentimentul meu este că populația s-a învățat cu tragediile.
Laurențiu Istrate, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Am înțeles repede că nu se dorește, nu există niciun fel de voință și dorință de a se produce schimbări. România are nevoie de o schimbare profundă de mentalitate, de oameni, de acțiuni. Dacă nu se schimbă lucrurile radical, genul ăsta de evenimente vor apărea periodic.
Au trecut zece ani și flacăra revoltei colective aproape că s-a stins.
Mircea Miclea, psiholog: Dacă stăm să ne uităm la studiile pe care le avem la dispoziție, aproximativ în 10 ani, 15 ani inclusiv, evenimentele tragice sunt uitate pentru că ne copleșesc grijile cotidiene. Acest prezent hipertrofiat duce la amnezie istorică. Ce merită să fie făcut este ca din când în când aceste evenimente relevante să fie reamintite, dar să fie reamintite nu numai ca un aspect de istorie, de paseism, ci să fie reamintite împreună cu action point-urile, cu ce anume trebuie să faci ca urmare a faptului că s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Felix Popescu, chirurg plastician: A fost un moment, din punctul meu de vedere, o altă revoluție ratată sau furată. Și s-a pierdut acest moment și oamenii care atunci au fost niște exemple de valori ulterior și-au pierdut și ei speranța, iar lumea… deja nu-i mai interesează.
Felix Popescu este chirurg plastician. Peste 30 dintre răniții din Colectiv se privesc mai des în oglindă datorită lui. Până când statul le-a decontat intervenții de implant de păr sau reconstrucție de sprâncene, el i-a operat pro bono.
Felix Popescu, chirurg plastician: Nu vă puteți imagina un lucru care mie mi s-a părut poate cel mai important, care l-am prezentat la toate congresele ulterioare, când unul dintre pacienți spune aproape cu lacrimi în ochi „mi-am vopsit părul”. Nu o interesa că nu avea degete, nu o interesa că nu avea un sân, nu o interesa că avea pârlite picioarele și fața aproape toată schimbată, pentru ea era o bucurie fantastică. Asta era lucrul care o interesa cel mai mult să-l vadă când se uita în oglindă. Și vă spun sincer, este singurul caz documentat în care transplantul de păr a schimbat dorința unei persoane de a trăi în continuare.
Următorii zece ani, douăzeci de ani vor fi la fel de dureroși pentru părinții nevoiți să poarte în brațe moartea copiilor lor.
Laurențiu Istrate, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Corupția este așa de mare încât contează mai mult interesul personal și avantajele pe care unii pot să și le creeze din evitarea aplicării acestor norme, reguli, legi, hotărâri de guvern decât obligativitatea de a respecta un lucru menționat clar în Constituția României, siguranța cetățeanului.
Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în urma incendiului din Colectiv: Mie mi-e groază de un cutremur. Poate, eu sper că poate se va construi în zece ani de acum înainte, ar trebui să se construiască un spital mare de arși de adulți în București, este nevoie de el. (n.r. întrebare: Și la nivel de societate?) Aici mi-e frică. Aici mi-e frică.
Mircea Miclea, psiholog: Sunt trei aspecte care trebuiau reconsiderate în urma acestui eveniment. Unu: clasa politică, pentru că atunci clasa politică s-a comportat lamentabil cu tot felul de ezitări, tot felul de decizii proaste, amestecate etc. Doi: instituțiile statului care s-au dovedit a fi nefuncționale. Și trei: respectarea legii. Ce constatăm după zece ani? Aceiași trei factori care ne-au creat probleme în urmă cu zece ani la evenimentele de la Colectiv, anume clasa politică, instituțiile statului și nerespectarea legilor, după zece ani sunt cam la același nivel, iar în unele, după părerea mea, mai rău. Asta înseamnă, din nou, că nu am învățat lecția.
Colectiv a fost cea mai mare tragedie care a lovit România după 1989.

