Solistul Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, prima apariție publică. ”Doar împreună putem să lăsăm acest loc mai frumos”

30 October 2025, 19:18

Viața a învins după Colectiv. La 10 ani de la tragedia care a cutremurat România, cu traume greu de descris în cuvinte, solistul Andrei Găluț, singurul din trupa Goodbye to Gravity care a supraviețuit, a avut puterea să-și transmită mesajul într-un proiect impresionant, lansat azi, după o lungă tăcere. Și l-a dedicat victimelor tragediilor care au marcat România în ultimul deceniu.

După zece ani de tăcere cât o viață, de traumă, de dureri în corp și în suflet, de terapii, de operații de reconstrucție, de întrebări rămase fără răspuns, de lipsa prietenilor și a iubitei, morți în Colectiv, aceasta este prima apariție publică a lui Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity.

Andrei Găluț apare înconjurat de alți 10 supraviețuitori. Pe chipul și pe mâinile lui încă se văd urmele buretelui încins care s-a topit pe pielea lui. A lui, dar și a celorlalți. În cazul unora, cicatricile sunt mai vizibile, în cazul altora mai puțin. Pianistul Alex Penescu și toboșarul Pavlos Popovici apar și ei în imagini. La Colectiv, Pavlos avea 15 ani și a fost grav rănit.

Andrei Găluţ, solistul Goodbye to Gravity, şi 10 supravieţuitori muzicieni au lansat “The Memento Project”

La un deceniu de la tragedia din clubul Colectiv,, Andrei Găluţ, solistul formaţiei Goodbye to Gravity, alături de 10 supravieţuitori muzicieni, a lansat “The Memento Project”, un proiect caritabil dedicat victimelor tragediilor care au marcat România în ultimul deceniu. Este vorba despre înregistrarea în formă acustică şi reorchestrată a două dintre melodiile emblematice ale formaţiei, “The Day We Die” şi “The Cage”, prezentate sub forma unui videoclip cu filmări din studio.

Apariția lui Andrei Găluț alături de acești 10 muzicieni, supraviețuitori și ei ai focului din Colectiv, este un omagiu adus victimelor tragediilor din România, din acești ultimi zece ani. Băieții par firavi, dar revenirea lor este exact forța de care societatea avea nevoie să se agațe și să creadă în continuare că incompetența, corupția și minciuna încă pot fi stârpite.

„Cred că oamenii trebuie să-și amintească ce ni s-a întâmplat și sper ca acest omagiu să-i inspire să aducă partea lor de bine în lume. Doar împreună putem să lăsăm acest loc mai frumos, mai sigur și mai cinstit decât l-am moștenit.”

The “Day We Die” și “The Cage”, două dintre cele mai cunoscute piese ale trupei Goodbye to Gravity, au fost înregistrate în formă acustică, reorchestrate și incluse într-un singur videoclip. Demersul a fost intitulat The Memento Project. Fondurile strânse vor fi donate Asociației „În numele lui Alexandru”, asociație înființată de Narcis Hogea. Andrei Găluț are astăzi 41 de ani. Acum 10 ani era în club, la concertul trupei sale, alături de Alex Pascu, Vlad Țelea, Mihai Alexandru și Bogdan Enache. Împreună lansau al doilea album. Andrei este singurul supraviețuitor al trupei.

Pe 30 octombrie 2015 au fost pentru ultima dată împreună. În același club, Andrei și-a pierdut și logodnica. În ultimii 10 ani, Andrei Găluț a stat mai mult departe de România. Internat inițial la Spitalul Elias, el a fost transferat în Olanda și salvat acolo. În ciuda focului prin care a trecut, la propriu, a rămas implicat în alegerile din România. Mărturie stau fotografiile de la vot, din toamna anului trecut, când ține buletinul în mâna lui arsă.

În emisiunea ROCK MANIAC, de la ora 23:40, la TVR 1 și TVR Cultural, într-o ediție specială Rock Colectiv, puteți urmări un interviu în exclusivitate cu Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei, și imaginile nedifuzate din arhiva Goodbye to Gravity.

Supraviețuitorii și familiile victimelor incendiului din Colectiv retrăiesc tragedia după un deceniu

De un deceniu, familiile celor 65 de tineri morți după incendiul din Colectiv aprind lumânări, prietenii aduc flori și toți își amintesc de promisiuni făcute doar pentru o zi. În timp ce victimele supraviețuitoare și urmașii celor care au pierit sunt puși prin instanțe. Și azi, troița din fața fostului club din București s-a luminat. Cu lumânări și cu speranța că, până la urmă, se va face dreptate.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite