Ceasul solar, un nou reper pe Via Transilvanica

Via Transilvanica, un proiect născut din eforturile unei asociații neguvernamentale, continuă să se dezvolte. Noi obiective și atracții au apărut pe traseu. Printre acestea, un ceas solar amplasat pe un deal din comuna Cetate din Bistrița-Năsăud. Acesta va deveni un nou reper pentru drumeții care străbat drumul care unește.

Întâlnirile moderne: De ce își ascund femeile iubiții pe rețelele sociale

Cei 33.000 de urmăritori ai Tawanei Musvaburi de pe Instagram ar putea crede că știu totul despre viața ei, dar majoritatea nu știu cum arată partenerul ei. Pot exista indicii subtile că are un iubit, cum ar fi partea din spate a unui cap sau două pahare de vin ciocnite la cină, însă tânăra de 24 de ani spune că nu are nicio intenție să îi posteze fața.

Primele imagini cu avionul care va zbura fără escală din Sydney către Londra și New York

Acum doar 80 de ani, călătoria spre Sydney sau Melbourne din Londra ori New York dura mai bine de o săptămână. Acum, un avion de pasageri capabil să parcurgă drumul fără nicio oprire se află în fazele finale de construcție, a anunțat compania Qantas vineri, publicând primele imagini ale aeronavei în timpul asamblării.

Nostalgia, ediţia de toamnă. Două zile de distracţie pe muzica anilor '90 şi 2000. TVR, partener al Festivalului

A început festivalul Nostalgia! Ediția de toamna îi încântă pe participanti, cu melodii dintre cele mai îndrăgite din perioada anilor '90 și 2000. Romexpo este locul unde trecutul întâlnește viitorul la "Imaginarium". Urmează încă o noapte plină de muzică, culoare, emoție și multe amintiri. TVR este unul din partenerii evenimentului.

Ultima Oră

Cele mai citite