Când se opresc, de fapt, scumpirile? Ce spune BNR
Dacă ai impresia că totul costă mai mult de la o lună la alta, nu e doar o senzație. Dar Banca Națională vine acum cu un mesaj important: din trimestrul al treilea al anului, inflația ar urma să scadă semnificativ. Atenție însă! Nu înseamnă că produsele se ieftinesc, ci că prețurile vor continua să crească, dar mai încet. Practic, ritmul scumpirilor începe să frâneze.
BNR estima în primăvară o inflație de 10,3% în luna iunie, de 5,5% până la sfârșitul anului și de 2,7% în 2028. Acum recunoaște însă că aceste valori ar putea fi puțin mai mari, inclusiv din cauza creșterii chiriilor și a efectelor majorării TVA, accizelor și energiei electrice.
De ce nu scad prețurile mai repede? Pentru că România este influențată și de ceea ce se întâmplă în lume. Conflictul din Orientul Mijlociu ține sus prețurile la gaze și energie, iar orice nou șoc pe piețele internaționale se poate vedea rapid și în factura sau în coșul nostru de cumpărături.
Există însă și vești mai bune. Prețul petrolului a scăzut în ultima perioadă, iar dacă vom avea un an agricol bun, alimentele ar putea pune mai puțină presiune pe inflație. În plus, consumul încetinește, iar salariile din sectorul privat nu mai cresc în același ritm, ceea ce reduce presiunea asupra prețurilor.
Economia începe să dea semne de revenire, însă timid. Investițiile cresc, consumul își revine ușor, dar exporturile rămân sub presiune, iar deficitul bugetar și cel comercial continuă să fie printre cele mai mari provocări pentru România.
În acest context, BNR a decis să păstreze dobânda-cheie la 6,5%, pentru a ține inflația sub control. Mesajul este simplu: urmează o perioadă cu scumpiri mai lente, dar riscurile nu au dispărut. Evoluția războaielor, a energiei și felul în care România își gestionează finanțele publice vor decide cât de repede vom reveni la o inflație apropiată de normal.

