Grefierii se pregătesc de proteste faţă de noua lege a salarizării

Sindicatul grefierilor Dicasterial condamnă "fără rezerve" noul proiect al legii salarizării şi anunţă că miercuri va stabili formele de protest care vor fi declanşate împotriva acestei legi, pe care o consideră "profund nedreaptă".

O elevă de clasa a V-a a pus o întrebare dureroasă în Parlament: „De ce mulți copii simt presiune și urăsc școala?”

Discursul unei eleve despre presiunile pe care le resimt copiii la şcoală şi acasă, dar şi despre lipsa de sprijin, a impresionat o ţară întreagă. Nu însă și pe ministrul Educației, prezent la evenimentul unde copila a vorbit deschis despre problemele cu care se confruntă generația din care face parte. Mihai Dimian era mai absorbit de telefonul său, decât de lacrimile fetei.

Chinul migranților ilegali pentru a obține o nouă viză de muncă în România: Sunt extrem de speriați

Din 27 aprilie, timp de două luni, până în 29 iunie, migranții ilegali din România pot aplica pentru o nouă viză de muncă în țară, după intrarea în vigoare a unei ordonanțe discutate încă de anul trecut. Totuși, programul de regularizare nu a fost deloc lipsit de probleme, iar ordonanța este departe de a rezolva vulnerabilitățile lucrătorilor migranți din România.

Suedia interzice căsătoriile între verișori și rude apropiate

Parlamentul din Suedia a adoptat legea prin care sunt interzise căsătoriile între verișori primari și alte rude apropiate, într-o decizie considerată istorică pentru legislația familiei din țară. Noua lege va intra în vigoare de la 1 iulie și va fi aplicată inclusiv căsătoriilor încheiate în străinătate, conform Sweden Herald.

Fără telefoane la ore și în pauze. Proiectul care ar putea schimba regulile în școlile din România

Telefoanele mobile ar putea fi interzise elevilor nu doar în timpul orelor, ci și în pauze, potrivit unui proiect de lege care vizează reducerea dependenței digitale în școli. Inițiativa vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de scăderea capacității de concentrare, problemele emoționale și utilizarea excesivă a rețelelor sociale în rândul adolescenților.

Ultima Oră

Cele mai citite