Explozie urmată de incendiu într-un apartament din Timișoara. O acumulare de gaz de la o butelie, cauza probabilă

Panică într-un bloc din Timișoara. O explozie urmată de un incendiu într-un apartament de la parter a zguduit liniștea oamenilor în plină zi. Zeci de oameni s-au autoevacuat. Persoana aflată în acel apartament a fost rănită grav. Are arsuri pe aproape jumătate din corp și a fost transportată la spital. Totul, din cauza scurgerilor de gaze de la o butelie.

Peste 170.000 de pelerini s-au închinat și au trecut prin Sfântul Altar la Catedrala Naţională

Peste 170 de mii de credincioși au trecut, până acum, pragul Catedralei Naționale. Ușile celui mai mare lăcaș de cult ortodox din lume vor rămâne deschise până miercuri, la miezul nopții. Pelerinajul se desfășoară fără întrerupere, zi și noapte. Cozile se întind pe sute de metri, până aproape de Palatul Parlamentului, dar credincioșii pot afla de pe o aplicație cât timp ar avea de așteptat pentru a putea vizita inclusiv altarul.

Luna noiembrie începe cu temperaturi de vară

Luna noiembrie începe cu temperaturi de vară. Se anunţă vreme călduroasă în toată ţara şi chiar 25 de grade în Vest, anunţă ANM. Luni temperaturile scad uşor şi abia marţi se apropie de normalul acestei perioade.

Ultima Oră

Cele mai citite