Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din Timișoara. O persoană cu arsuri, transportată la spital. O acumulare de gaz de la o butelie, cauza probabilă

1 November 2025, 12:44 (actualizat 1 November 2025, 19:15)

Panică într-un bloc din Timișoara. O explozie urmată de un incendiu într-un apartament de la parter a zguduit liniștea oamenilor în plină zi. Zeci de oameni s-au autoevacuat. Persoana aflată în acel apartament a fost rănită grav. Are arsuri pe aproape jumătate din corp și a fost transportată la spital. Totul, din cauza scurgerilor de gaze de la o butelie.

Explozia s-a produs într-unul dintre apartamentele de la parter, cel mai probabil când locatarul și-a aprins o țigară.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 12.00, când cei mai mulți oameni erau acasă.

”Sâmbătă, 01.11.2025, în jurul orei 12:00, am fost anunţaţi despre producerea unei explozii urmate de incendiu într-un apartament în Timişoara, pe Strada Cerna. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o autoscară mecanică şi trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, a  transmis ISU Timiş.

Flăcările nu s-au extins doar pentru că oamenii din bloc s-au mobilizat rapid și au aruncat cu apă. Au venit repede și pompierii, așa că incendiul a fost lichidat în scurt timp.

Un bărbat care locuia cu chirie în locuința unde a avut loc deflagrația a fost rănit. Are arsuri de gradul 1 și 2 pe aproximativ 30-40% din suprafața corpului și a fost transportat la spital.

”În urma evenimentului a rezultat o victimă de sex masculin ce prezintă arsuri de gradul I si II pe aproximativ 30-40%. Aceasta este preluată de către echipajul medical în stare conştientă şi cooperantă”, a precizat ISU Timiş.

Cauza probabilă este o acumulare de gaz, de la o butelie. În bloc, toată lumea folosește butelii, pentru că acesta nu este racordat la rețeaua de gaze naturale.

La fața locului a ajuns și o echipă de specialiști de la Inspectoratul de Stat în Construcții. După verificări, aceștia au stabilit că structura de rezistență nu a fost afectată și că locatarii pot reveni în locuințele lor. O explozie similară a avut loc acum șase ani, tot de la o butelie, în blocul vecin. Atunci, o femeie de 84 de ani a fost rănită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă