România depinde de forța de muncă din Asia, însă procesul de angajare durează și un an

Piaţa muncii de la noi e tot mai dependă de forţa de muncă străină. La finalul anului trecut România a avut un deficit de forţă de muncă de peste 600 de mii de oameni. Şi deşi jumătate din ele sunt pentru persoane care au studii primare ori gimnaziale, românii nu se înghesuie să le ocupe. În consecinţă, angajatorii sunt nevoiţi să îşi caute muncitori în special de pe piaţa muncii asiatică. Şi chiar dacă acolo au de unde alege, statul le pune beţe în roate. Din cauza procedurilor tot mai greoaie care sunt în domeniu, întregul proces de angajare a ajuns să dureze chiar şi un an, dublu faţă de acum 5 ani.

Tronsoane din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8, scoase din PNRR. CE permite redirecționarea fondurilor

Autostrăzile A7, care leagă judeţele din sudul Moldovei, și A8 - care leagă nordul Moldovei de centrul Transilvaniei, pierd finanțarea din PNRR, iar viitorul unor tronsoane importante este incert. Autoritățile recunosc oficial că anumite segmente nu mai pot fi realizate cu bani europeni, din cauza problemelor în derularea procedurilor de achiziții publice. Între timp, Comisia Europeană permite redirecționarea fondurilor către proiectele care pot fi terminate la timp.

Franța anunță măsuri de austeritate. Premierul Bayrou: Statul va recâștiga controlul asupra salariilor

Reduceri masive de cheltuieli publice, tăieri de costuri pentru administrațiile locale, renunțarea la două zile libere, fără majorări salariale și o contribuție de solidaritate pentru cei cu venituri foarte mari. Sunt principalele linii bugetare anunțate de premierul Franței pentru proiectul de anul viitor prin care vizează economii de 44 de miliarde de euro. Franța vrea să reducă deficitul de la aproape 6%, la sub 3 procente în următorii 3 ani.

Scăderea numărului de tichete de vacanţă se vede pe litoral. Antreprenorii caută soluţii

Scăderea numărului de tichete de vacanţă se vede pe litoral, în hoteluri şi restaurante. Plajele şi terasele sunt mai goale în timpul săptămânii, deşi este plin sezon, faţă de anii trecuţi. Aşa că antreprenorii caută noi strategii prin care să atragă turiştii. Hotelierii scad prețurile si chiar oferă nopți gratuite de cazare.

România nu pierde niciun euro din PNRR destinat sectorului transporturilor

România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat, a anunțat marți Ministerul Transporturilor.

Ultima Oră

Cele mai citite