Miruță, la Bruxelles: Taxa vamală de 30% anunțată de SUA este o schimbare de paradigmă în relațiile transatlantice

Taxa vamală de 30% anunțată de SUA este o schimbare de paradigmă în relațiile transatlantice iar negocierea permanentă pentru a ajunge la un acord este mult mai eficientă decât escaladarea situației cu o cursă a taxării importurilor, consideră ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță.

Acord de mediu pentru Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă și bani pentru Târnăveni, în ședința de guvern

În această dimineaţă, cabinetul Bolojan se întruneşte într-o nouă şedinţă a Executivului. Guvernul este sub presiune, după asumarea răspunderii pe prima etapă a programului de austeritate şi în pregătirea celei de-a doua. Pe surse, se pare că unele dintre cele mai importante decizii vizează Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă.

Primele 3 locuri în topul marilor datornici la stat sunt ocupate de companii private. Două sunt din industria tutunului

Companiile de stat sunt pe lista celor mai mari datornici la buget. Mulţi analişti susţin că o soluţie pentru reducerea deficitului ar fi ca ANAF să recupereze aceşti bani. Este vorba de arierate de 17 miliarde de euro. Specialiștii spun că nu este simplu: pe lista datorinicilor sunt și societăţi mari precum CFR, CFR Marfă sau Complexul Energetic Hunedoara.

Ultima Oră

Cele mai citite